Parafrazez titlul unui celebru roman al unui scriitor rus (sovietic) pentru a intra mai lesne în temã. Ca ºi pentru ruºi, pentru noi, românii, "automobilul proprietate personalã" a fost prima formã de evadare din realitatea comunistã, spre tãrâmul unei libertãþi imaginare. Libertatea de miºcare, de a scãpa controlului strict al numeroaselor instituþii specializate în supravegherea persoanelor. Aceastã libertate a avut limitele ei. Transformându-se în reversul ei, în momentul în care autoritãþile au realizat cã pot face aici ce nu puteau face în alte cazuri: sã dea un numãr fiecãrei persoane, prin care sã o poatã identifica ºi penaliza - oricând. Nu e de mirare cã în ultimii ani ai comunismului la noi s-a instalat o veritabilã teroare automobilisticã. Începând cu perpetuarea mãsurii de circulaþie restrictivã, alternativã în week-end (cu soþ ºi fãrã!) ºi continuând cu raþionalizarea carburantului, cu restricþiile de circulaþie de tot felul, culminând cu absurditatea unor interdicþii (sã n-ai faruri de Oltcit pe Dacia, de pildã, tentativã rezultatã din exasperanta monotonie a peisajului auto), regimul a fãcut tot ce a putut pentru a diminua acest periculos sentiment. E vorba despre libertate. Eliberarea de toate aceste restricþii a adus cu sine reversul: inundarea þãrii cu maºini la mâna a doua, ce ne transformã într-un veritabil cimitir al Europei; circulaþia dezordonatã, în dispreþul regulamentelor "comuniste", care a condus la o hecatombã de victime pe ºosele; stratificarea socialã prin opulenþa mãrcilor care nu suportã sã le mai stea în cale nimic. ªi aºa mai departe. Într-o societate care, pe ansamblul ei, n-a depãºit nivelul economic care sã o apropie de un eºalon automobilistic de calitate (bãtrâna Dacie rãmâne regina ºoselelor…) visul de libertate al românilor s-a mutat spre evenimentul fiecãrei toamne: Salonul Auto! Aici, sute de mii de oameni vin sã viseze cu ochii deschiºi. Sã atingã mãcar caroseriile strãlucitoare ale unor minuni care nu le vor fi niciodatã accesibile. Sã se creadã, pentru o orã, "feþi frumoºi" cãlare pe bidivii marilor mãrci. SAB 2001 care se deschide astãzi este un exerciþiu. Un exerciþiu de eliberare, temporarã, de povara unei realitãþi perene. |