Într-o declaraþie incendiarã fãcutã în faþa unui grup puþin numeros de susþinãtori, fostul preºedinte al României ºi-a precizat obiectivele electorale: recâºtigarea puterii în 2008. Emil Constatinescu îºi lasã sieºi ºi formaþiunii pe care o conduce un rãgaz de patru ani pânã la momentul în care va putea sã înlocuiascã alternanþa cu alternativa. Acest joc de cuvinte constituie ºi gãselniþa prin care fostul preºedinte motiva impactul debil pe care Acþiunea Popularã îl are asupra publicului. La aproape ºase luni de la constituire A.P. nu figureazã încã printre opþiunile de vot ale românilor ºi faptul nu poate fi pus doar pe seama amintirii neplãcute pe care dezertarea din anul 2000 a liderului de atunci al dezmembratei CDR a avut-o. Este, mai degrabã, consecinþa absenþei unei alternative reale. Întregul discurs AP-ist de pânã acum se rezumã doar la denunþarea malversaþiunilor partidului de guvernãmânt, cu nonºalanþa celui care nici usturoi n-a co nsumat ºi nici discursul nu-i împrãºtie inconfundabila odoare. Probabil cã Emil Constantinescu are dreptate când spune cã "tipul de structurã mafiotã, clientelarã, de tip tribal, nu va putea merge în Uniunea Europeanã". Are dreptate pe fond, pentru cã este greu de presupus cã dacã PSD va reuºi sã treacã cele câteva hopuri pe care le mai are în calendarul negocierilor, Bruxelles-ul se va încãpãþâna sã ne bareze accesul în ideea de a-i aºtepta pe "adevãraþii" lideri politici români sã-ºi punã hainele de lucru în 2008 ºi sã demonstreze justeþea punctului lor de vedere. Din pãcate, memoria nu ne permite sã trecem peste numeroasele fenomene de tip "tribal" care s-au produs în timpul guvernãrii democratice din 1996-2000, când economia s-a dus la vale, miºcatã din loc de umerii puternici ai celor 14.000 de specialiºti ai dlui Constantinescu.Þinta AP, a mai declarat Emil Constantinescu la Cluj, este de a "construi identi tatea unui partid care luptã împotriva actualului sistem". Din capul locului, liderul AP comite o eroare dând prioritate luptei "împotrivã", în locul luptei "pentru". În loc sã-ºi canalizeze forþele, câte le are, în direcþia structurãrii unei formaþiuni lipsite de pãcatele celei (celor) pe care le-a condus la înfrângere în 2000, Emil Constantinescu ºi camarazii sãi continuã sã se lase orbiþi de fantomele securiste care i-au învins atunci, neavând nici un argument sã se considere mai bine pregãtiþi pentru a le înfrunta.Este foarte posibil ca în 2008 sã vinã la putere "o formaþiune de opoziþie realã". Tare mi-e teamã, însã, cã aceasta nu va fi A.P. ªi nici cã va fi condusã de Emil Constantinescu. |