Cred că "jumătatea de măsură" am inventat-o noi, românii, deoarece prea suntem consecvenţi în aplicarea acestui principiu aproape în orice domeniu. Dar, mai ales, în acela al dreptului. Cel mai bun exemplu îl constituie ordonanţa de urgenţă de completare a Legii nr. 51/1995 privind organizarea profesiei de avocat.

Problema incompatibilităţii dintre calitatea de parlamentar şi exercitarea concomitentă a profesiei de avocat este veche şi a fost evocată încă de la începuturile vieţii noastre parlamentare. Chestiunea de fond constă în faptul că "materia primă" a Legislativului o constituie juriştii. Din capul locului, ei sunt cei mai apţi să lucreze în acest laborator. Dar tot din capul locului, ei sunt cei mai avantajaţi de faptul că pot utiliza informaţiile şi influenţa parlamentare în activitatea lor profesională. De-a lungul timpului n-au fost puţini parlamentari-avocaţi care s-au remarcat în cazuri celebre prin scandalosul lor, apărând cu toate puterile lor profesionale indivizi acuzaţi de veritabile atentate la stabilitatea sistemului economic şi social al ţării. Acest lucru a stârnit reacţii şi în repetate rânduri s-a cerut ca avocaţii să opteze între profesie şi politică, acest amestec răsfrângându-se păgubos asupra formaţiunilor politice pe care le reprezintă. Preşedintele Iliescu a recomandat acest lucru în mai multe rânduri, Parlamentul dominat de juriştii cu interese la bară râzându-i, însă, pur şi simplu în nas. Sub presiunea opiniei publice, Guvernul a iniţiat o serie de măsuri care se concretizează, iată, în clasica "jumătate": potrivit amintitei ordonanţe, avocaţii-parlamentari nu vor mai avea voie să pledeze "în cazuri privind infracţiuni grave, precum corupţie, droguri sau trafic de persoane! OK. Cum şi cine va stabili care sunt infracţiunile grave şi care este gradul lor de gravitate? Cum se va aplica această ordonanţă în cadrul unor persoane, atâta timp cât oricare individ se bucură de prezumţia de nevinovăţie, iar vinovăţia poate să o stabilească doar sentinţa? Ca deobicei, avem de-a face cu un document cu formulări ambigue şi plin de inadvertenţe care lasă loc berechet interpretărilor. Aşa încât nici un parlamentar-avocat nu trebuie să se teamă că nu va putea lua banii celor mai mari hoţi sau corupţi, dacă va fi în stare să-i scoată basma-curată în faţa instanţelor impresionate de statutul lor politic. Dovedind, în plus, că au apărat, de fapt, oameni nevinovaţi!