Radiaţiile produse de criza economică se propagă periculos asupra protagoniştilor grădinii politice. Un recent sondaj ne arată că majoritatea – şi în special cei aflaţi la putere – pierd procente de încredere publică. Unii – catastrofal, precum Emil Boc, alţii – cu relativă moderaţie – în cazul lui Băsescu şi Geoană. Acest efect poate avea darul să-şi propage unda de şoc nu doar la alegerile europarlamentare – unde respectivii funcţionează pe post de „locomotive”, dar mai ales la următoarele prezidenţiale, la care îmbracă „cămaşa calvarului”.

Perspectiva aceasta este cu atât mai probabilă cu cât nimic nu ne îndreptăţeşte să credem într-o redresare rapidă – cu atât mai puţin măsurile deja luate, sau în curs de a fi aplicate, ale Guvernului Boc. Ba, se poate spune, acestea vor adânci gravitatea crizei, atâta timp cât guvernanţii nu se pot desprinde de abordarea formală, pur contabilă a fenomenului, prin înmulţirea soluţiilor restrictive, în locul celor de stimulare. Aproape firesc, această incapacitate a „guvernului de criză” de a combate criza se va răsfrânge direct asupra celor care o cauţionează: Băsescu şi Geoană, consideraţi până acum principalii candidaţi la un (nou) termen în Cotroceni.
Singurul care prosperă sub efectul acestor raze „gamma” este Crin Antonescu. Proaspătul preşedinte liberal a crescut într-o lună cât Feţi-Frumoşii din poveşti într-un an: 10 procente. El se înscrie astfel în plutonul fruntaş, alături de cei doi alergători deja obosiţi. Şi are şanse să crească în continuare. De ce? Se întâmplă – din nou – un fenomen paradoxal. Deşi Crin Antonescu este preşedintele partidului care a guvernat catastrofal patru ani, pregătind practic ţara pentru a încasa frontal efectele crizei, el nu este identificat de public ca atare. Principalul vinovat - Călin Popescu Tăriceanu – a fost înlăturat la Congres şi Antonescu apare în postura celui care reprezintă o cu totul altă entitate, scuturată de balastul lăcomiei şi nepriceperii. Ceva similar s-a mai întâmplat în 1996, când Ciorbea a candidat la primăria Capitalei din postura de opozant al lui Halaicu, deşi ambii reprezentau aceeaşi Convenţie Democratică!

Evident că sunt şi alte motive pentru care Crin Antonescu se bucură de încredere, şi în primul rând personalitatea sa de politician care nu s-a „mânjit” în frecventarea „grupurilor de interese” şi nu a făcut parte din camarila lui Tăriceanu. Discursul său sincer şi opţiunile exprimate cu claritate pot constitui atu-uri serioase în competiţia care urmează şi al cărei rezultat începe să fie tot mai deschis.