REMEMBER 2003 Celebrul scriitor englez George Orwell, cel care a zugrãvit în al sãu "1984" tabloul sumbru al totalitarismului ajuns la limitele sale extreme, ar fi avut un bun prilej sã-ºi exerseze imaginaþia pe un subiect paralel: democraþia intratã în faza acutã a 'dublei gândiri' ºi al contrastului, nici mãcar jenant, dintre vorbe ºi fapte, dintre intenþii ºi acþiuni. Criza din Irak constituie, din acest punct de vedere, un exerciþiu stilistic impecabil: avem, pe de-o parte, grija pentru demnitatea persoanei ºi respectul faþã de libertãþile individului, iar pe de altã parte, calculul rece al profitului ºi împãrþeala la masa verde a prãzii de rãzboi. Avem dorinþa declaratã de a evita un conflict cu vãrsare de sânge ºi, pe de alta, pregãtirile asidue pentru declanºarea rãzboiului. Avem respectul declarat faþã de instituþiile internaþionale ºi ignorarea lor totalã. Avem principiul eliberãrii unui popor în faþa realitãþii care reprezintã eliberarea poporului de sine însuºi.Avem respectul pentru libertatea de expresie ºi libertatea presei ºi bombardarea unor obiective civile, precum staþii de televiziune ºi birouri de presã. Avem grija pentru obiectivitatea relatãrilor de pe câmpul de luptã ºi transformarea în "persona non grata# a celor care transmit altceva decât s-a convenit. Ca sã ajungem în Rusia, astãzi avem nevoie de un pod, peste Ucraina ºi peste Moldova. Un pod pe care în viziunea lui Bush îl puteam reprezenta noi înºine, în poziþie orizontalã, urmând ca NATO sã pãºeascã voios peste noi spre ceea ce a reprezentat, atâta vreme, adversarul cel mai de temut. Nu mai ºtiu deloc ce-a vrut sã spunã Bush, când a fost la noi. Dacã era un îndemn, o sugestie sau o directivã. Nu mai ºtiu, de când Igor Ivanov a declinat ferm o asemenea eventualitate. 'N-avem timp de poduri' - a spus el la Bucureºti. Ceea ce înseamnã cã Moscova nu mai crede în poduri, atâta timp cât poate sã-ºi croiascã propriile-i drumuri spre oricine. Este ºi o micã ciupiturã în afirmaþia diplomatului rus: pânã nu v-a zis Bush, nu v-a trecut prin cap sã priviþi spre noi. Acum nu mai suntem noi interesaþi! Fãrã poduri, deci. ªi fãrã lacrimi. Judecarea realitãþii ruseºti prin prisma percepþiilor democraþiei de tip occidental este, din capul locului, o mare greºealã. Pe aceastã bazã se poate concluziona, de pildã, cã Elþân a fost un mare democrat, din moment ce era cât pe ce sã nu se realeagã, salvându-l, în ultimã instanþã, "mercenarii americani". Realitatea este nu cã Elþân ar fi fost mai democrat, ci cã a fost înzestrat cu posibilitãþi mai reduse de a exercita controlul asupra societãþii ruse. Buimac, alcoolic, pradã unor instincte de circar, el a fost simpatic unui mari pãrþi din populaþia care a optat între biciul tradiþional al dictaturilor seculare ºi dezmãþul ºi dezintegrarea instituþionalã, pentru aceasta din urmã. Sã nu uitãm cã, în Rusia nu existã nici o generaþie care sã fi cunoscut ce înseamnã democraþie pentru simplul motiv cã aceasta nu a existat vreodatã pe întinsul þãrii. Dezmembrarea Uniunii a fost însoþitã de pierderea prestigiului de mare putere, lucru care în ochii populaþiei a cântãrit mai mult decât libertãþile pe care, oricum nu le înþelegea. Cred cã mai degrabã aici trebuie explicatã reþeta electoralã a lui Putin, mai degrabã, decât în opresarea unei opoziþii care, oricum, abia-ºi mai trãgea zilele. Iar reducerea foºtilor comuniºti la doar jumãtate din scorul electoral al ultimelor alegeri spune foarte bine care este mesajul pe care l-au recepþionat din partea celui pe care ruºii ºi-l doresc mai degrabã de þar decât de preºedinte. |