Cea mai sugestivă imagine referitoare la filosofia ce a stat la baza administrării statului român în ultimii patru ani (şi nu doar) mi se pare aceea desprinsă din controalele efectuate la Primăria Capitalei. Noii "locatari" au descoperit, după eforturi laborioase, că instituţia iese lipsă la "cântar" cu nu mai puţin de 500 de miliarde lei. Nu mai puţin de 20 de milioane de dolari la cursul zilei! Cum? Simplu: din Primărie, din serviciile sale, lipsesc bunuri de inventar în această valoare - telefoane, faxuri, calculatore, copiatoare, piese de mobilier, pe care, la schimbarea "gărzii", foştii şefi şi amploaiaţii lor de încredere le-au luat cu ei. Cum e posibil aşa ceva? Este posibil, în România tuturor posibilităţilor, unde nu exista operaţiuni de predare-primire. De inventariere nici să nu mai vorbim! După o metodologie cel puţin bizară, aceste inventare se făceau - dacă s-au făcut vreodată - la sfârşit de an, şi nu la finalul gestionării. Pe acest principiu, un magazin n-ar face inventarul când se schimbă gestionarul, ci când se termină anul! Este simplu de înţeles că iî acest fel se doreşte să se piardă urmele obiectelor de inventar şi de patrimoniu. Pe care, cineva înzestrat cu dorinţa de a afla răspunsuri, le-ar găsi cu siguranţă pe la domiciliile foştilor primari, viceprimari, directori, sau pe la firmele lor. Dacă s-ar fi păstrat prostul şi mitocănescul obicei de pe vremea comuniştilor de a se pune pe fiecare obiect plăcuţe cu numărul de inventar, recuperarea n-ar fi fost vreo problemă. Cele 20 de milioane nu reprezintă decât obiectele înregistrate care au dispărut! Despre cele neînregistrate, ce saămai vorbim! Este greu să-ţi închipui că ce s-a întâmplat la primarie e ceva izolat. Ba, trebuie să admitem că procedeul a funcţionat şi funcţionează la scară naţională. Că jaful la care s-au dedat vremelnicii administratori ai instituţiilor statului este unul generalizat, împotriva caăuia nimeni nu are timp să mai ia şi măsuri. Este - dacă adăugam ce se întâmplă acum pe la ministere, FPS, agenţii şi comisii - expresia cea mai sugestivă a unei sintagme istorice ce-şi găseşte abia azi adevărata măsură: după noi potopul!