O nouă etapă a acerbei confruntări care se manifestă între echipele șefului de la Cotroceni și a celui de la Victoria s-a consumat în ultima zi a anului, chiar în penultima sa oră. După tradiționalul mesaj prezidențial, produs într-un decor absurd (parcă brădulețul de iarnă pronunța discursul, așa era acesta de în prim plan), hop, surpriza serii: mesajul premierului! Auditoriul, neacaparat încă de ambianța sărbătorii, și-a dat cu presupusul. Cine e mai important în ziua de azi? Președintele sau premierul? Dacă e președintele, atunci de acesta a cuvântat în "deschidere"? Dacă e premierul, de ce s-a mai băgat și președintele? Și așa mai departe. Dacă e vorba de o problemă, ea nu constă în ordinea în care au fost plasați vorbitorii către națiune. Ci în tot mai pronunțatul dualism al puterii în România. Și până în 2000, țara noastră a fost o republică semiprezidențială, dar nimeni nu a pus sub semnul întrebării autoritatea prezidențială. Și nu au pus, în primul rând, primii miniștrii, care au acceptat ca pe un dat constituțional preeminența, în momente festive, a titularului de la Cotroceni. Lucrurile au început să se schimbe odată cu venirea la putere a lui Adrian Năstase. Și când spun "la putere" vreau să se înțeleagă că nimeni înaintea sa, după '89, n-a cumulat atâta autoritate și forță de decizie. Năstase este, ca premier, subordonat al Parlamentului, unde forța principală o constituie PSD-ul, al cărui președinte este tocmai Adrian Năstase. Care, cu un staff dedicat, își constituie un puternic eșafodaj de imagine publică, dublând sau chiar concurând instituția prezidențială. Mesajul de Anul Nou este un exemplu (deși se zice că, fiind consultat, președintele ar fi fost de acord), primirile de personalități străine cu gardă militară fiind altul, și așa mai departe. Aș vrea să fiu înțeles: nu creșterea autorității premierului este un lucru care ar trebui să producă cuiva îngrijorare. La urma-urmelor, Adrian Năstase dă acum adevărata măsură a talentului său politic. Îngrijorătoare este această cursă pe care o generează ambițiile și frustrările celor două echipe și pe care riscă să o transforme într-o veritabilă capcană. |