Dl Iliescu a fãcut o vizitã în Canada, prilejuitã de aniversarea a 80 de ani de la stabilirea relaþiilor diplomatice dintre cele douã þãri. Cu acelaºi prilej, preºedintele a participat ºi la dezvelirea, la Montreal, a unui moment dedicat poetului naþional, Mihai Eminescu. Evenimentul a fost marcat de protestele unei pãrþi a audienþei. În Canada, ca ºi în România, dealtfel, dreptul la opinie este prevãzut în Constituþie. Orice persoanã are posibilitatea sã-ºi exprime pãrerile contrare, indiferent dacã este vorba despre opinii oficiale sau majoritare, dacã o face într-o manierã care sã nu contravinã legii, ºi nici drepturilor altor persoane, care nu împãrtãºesc respectiva opinie. Este o caracteristicã a lumii libere, în general, ºi cu cât democraþia este mai bine fixatã în respectiva societate, cu atât diversitatea de opinii este mai marcatã ºi mai clar exprimatã. Dl Iliescu a fost de curând la Londra ºi a putut vedea acolo pancarte de protest, conþinând ac uzaþii la adresa primului-ministru Blair, postate vizavi de clãdirea Parlamentului, în locul unde 'disidenþii' locali primiserã promisiuni din partea poliþiei. Cã la Montreal vor fi ºi unele manifestãri de proteste se ºtia dinainte, ziarele anunþând preocuparea unor grupuri de emigranþi români pentru o astfel de atitudine. Ce voiau aceste grupuri este mai puþin important, iar autoritãþile locale nu au dorit sã împiedice acest lucru. Cã nu au reuºit sã împiedice o tentativã de agresiune la adresa preºedintelui român este mai grav ºi asta spune ceva despre competenþa poliþiei din Montreal. Ceva mai jos, în Statele Unite, aºa ceva nu s-ar fi putut întâmpla, dar americanii au o experienþã superioarã în materie de asigurare a liniºtii publice. Cert este cã unul dintre românii emigraþi ºi nemulþumiþi de actuala sa condiþie, a considerat cã dl Iliescu este þapul ispãºitor pentru situaþia sa, care s-ar putea remedia dacã-i aplicã 'vinovatului' o loviturã de pancartã în cap. Dl Iliescu a primit manifestarea cu îngãduinþa pe care o are, de ani de zile, faþã de cei care nu sunt de acord, mai degrabã cu persoana sa, decât cu ideile sale ºi, în maniera proprie a dorit sã stea de vorbã cu agresorul ºi sã-i înþeleagã gestul. N-a aflat mare lucru, decât cã acesta a trebuit sã emigreze din cauza sa! Rãzbate, în acest gest extrem, un sindrom: acela al frustrãrii unui mare numãr de emigranþi români, nu neapãrat din cauza vreunor persecuþii de ordin politic, cât mai degrabã datoritã unor aspiraþii spre o viaþã mai bunã. Puþini sunt, însã, cei care reuºesc sã se adapteze ºi sã-ºi depãºeascã condiþia. Cei mai mulþi încearcã sã punã eºecul personal pe seama situaþiei din þarã. Care nu este nici simplã ºi nici uºoarã. Dar nu cred cã problemele lor pot fi rezolvate în felul acesta. Dreptul de a huidui este un drept fundamental, dar el nu poate suplini dialogul ºi nu poate duce la altceva decât la un focar de tensiune inutilã care se auto-justificã alimentându-se din tot soiul de frustrãri.