M-am abþinut sã scriu, pânã azi, despre scandalul dopingului de la Olimpiadã. În primul rând, pentru cã, sub presiunea emoþiilor, judecãþile puteau fi viciate, iar în al doilea rând, pentru cã lucrurile nu erau nici pe departe clarificate. Acum sunt. Deciziile CIO au rãmas definitive ºi Andreea Rãducan s-a întors acasã fãrã medalia câºtigatã, iar Mihaela Melinte fãrã cea pe care putea sã o câºtige. Despre cei doi halterofili nu mai vreau sã amintesc, pentru cã moartea prin infarct în ajunul Olimpiadei a preºedintelui federaþiei, Lazãr Baroga, spune singurã, deja, prea multe. În copilãrie, ascultând la radio transmisiile la radio ale meciurilor echipelor noastre de fotbal care jucau peste hotare ºi pierdeau, mi s-a întipãrit în conºtiinþã - ºi nu numai mie! - ideea cã suntem, sistematic, victimele manevrelor necinstite ale arbitrilor ºi ale violenþelor sau trucurilor adversarilor. Pãrea cã întreaga lume e împotriva noastrã ºi acest sentiment venea cã o manuºã peste politica generalã a autoritãþilor comuniste, obsedate de nenumaratele pericole care pândeau "noua orânduire". Ceva - ºi nu puþin - din aceastã mentalitate, a rãmas pânã astãzi. Valul de revoltã ce a însoþit episodul "Rãducan" a acuzat conspiraþia internaþionalã, interesele oculte ale altor "puteri" sportive, care nu doreau altceva decât sã ne înlãture din calea lor. Cred cã lucrurile trebuiau privite cu mai mult calm ºi mai mult realism. Chestiunea dopajului este cvasi-generalã în sportul de performanþã. Practic, rezultatele actuale nu mai pot fi obþinute fãrã stimulente. Problema este a competiþiei între laboratoare ºi medici: cine descoperã mai multe medicamente noi care n-au fost introduse pe "lista neagrã"! Aici suntem deficitari, din raþiuni în primul rând, economice. Nu ne permiteam sã concurãm în plan extrasportiv ºi atunci recurgem la droguri cunoscute, cãrora "adversarilor" noºtri nu le este prea greu sã le dea de urmã. Nici medicii noºtri de la loturi nu sunt printre cei mai pricepuþi, iar cazul celui al echipei de gimnasticã poate sã rãmânã unul de referinþã în analele incompetenþei. În sport, nimeni nu te poate învinge mai categoric decât tine însuþi. |