Apărute prin presa daneză încă de prin luna septembrie a anului trecut, nişte caricaturi înfăţişându-l, alături de celelalte simboluri religioase, şi pe profetul Mahomed răscolesc abia acum lumea musulmană, provocând demonstraţii violente, soldate cu incendieri de ambasade şi de sedii de firme occidentale şi cu victime a căror vină este doar aceea de a se fi aflat în calea valului. Un val iraţional şi intolerant, care protestează şi pedepseşte pentru un lucru a cărui semnificaţie s-a pierdut de mult pe drum. Pentru că revolta nu se îndreaptă împotriva lipsei de inspiraţie a autorilor sau a editorilor - pentru marea majoritate a protestatarilor, obiectul fiind practic necunoscut -, ci împotriva unei lumi care se caracterizează printr-o mare lipsă de înţelegere a resorturilor civilizaţiei islamice. Caricaturile cu pricina nu sunt altceva decât detonatorul unor tensiuni acumulate cu precădere după 11 septembrie 2001, când între cele două civilizaţii s-a produs o ruptură profundă. Atacată în însăşi inima sa, democraţia occidentală a acuzat de această lovitură perfidă şi nimicitoare întregul Islam. Neîncrederea şi ostilitatea crescândă în comunităţile acestora a reverberat spre ţările de origine, acutizând şi mai mult un sistem de relaţii fragil şi imprevizibil. Septembrie a declanşat un veritabil război rece al civilizaţiilor, înfierbântat până la punctul de fierbere de campaniile militare din Afganistan şi Irak. Trupele de ocupaţie au făcut conflictele ireconciliabile şi iată că de ani buni Irak-ul este teatrul unei suite interminabile de atacuri sinucigaşe care alimentează continuu prăpastia căscată între eliberaţi şi eliberatori. Orientul islamic a descoperit, odată cu pretextul caricaturilor, o nouă formă de protest: aceea faţă de atingerea adusă simbolurilor sfinte, inatacabile, ale acestuia. Orice altceva mai poate fi tolerat - de la ocupaţia militară, la torturi în închisori, sau la expulzări -, dar nu şi atacul la d ogmă! Profetul nu are înfăţişare, el este prezent în toate câte există. Simpla încercare de a-i creiona trăsăturile se dovedeşte a fi blasfemia supremă. Iar blasfemia supremă naşte o reacţie pe măsură, care creşte, alimentându-se din ea însăşi şi ameninţând să pârjolească orice graniţă dintre cele două moduri de gândire şi de viaţă. Libertatea de expresie, invocată frecvent în aceste zile, este la fel de neînţeles pentru lumea musulmană, ca şi interdicţia de a-l înfăţişa pe profet pentru occidentali. Un alt fel de dogmă, la fel de periculoasă şi plină de urmări imprevizibile. Poate chiar ireparabile