Mare zarvă mare, odată cu excluderea din partid a doamnei Muscă și a domnului Ghișe, pentru vina de a fi transmis corespondențe sub pseudonim la Securitate, și cu detronarea de pe funcțiile deținute în parlament a doamnei Turcan și a domnului Boureanu. Tuspatru susțin, mai sus sau mai puțin tare, că sunt victime ale represiunii declanșate de talibanii din partid împotriva celor care manifestă delict de opinie. Chestiunea e valabilă pentru ceilalți trei, dl Ghișe fiind un soldat disciplinat al partidului până în momentul în care i s-a arătat poarta cazărmii liberale. Și doamna Muscă, și dl Boureanu și doamna Turcan au oarece probleme cu conducerea actuală de partid. Doamna Muscă a fost, poate cea mai vehementă și mai elocventă, însoțindu-și rezervele și de o demisie semnificativă din funcția pe care o deținea în guvern, în semn de protest față de faptul că șeful său nu demisionase, la rândul său, când promisese, pentru a face loc celui dorit de Cotroceni. Din tabăra aceluiași outsider fac parte și domnii Boureanu, dar mai ales doamna Turcan, care i-a fost secretară - purtătoare de geantă dlui Stolojan. Aceștia au, deci, o problemă comună: nu-l văd (bine) pe Tăriceanu în funcția pe care o are și pe care o consideră mai potrivită pentru fostul lor președinte! E dreptul lor și nimeni nu poate băga mâna în foc că n-au dreptate. Pe acest motiv ei au devenit, cum se spune, disidenți, criticând deschis și des conducerea și stările de lucruri din partid, a căror îndreptare o văd posibilă doar prin intervenția divină a dlui Stolojan. Datorită repetatelor poziții de acest gen au fost sancționați. Au devenit victime ale represiunii de partid. Ai noului talibanism liberal, care a declanșat cu acest prilej 'jihadul' - cum inspirat a zis dl Ghișe. Pe vremea lui Ceaușescu, disidența avea un sens. Eram cu toții prizonierii unui sistem. Nu puteam face altceva decât să protestăm. Unii - nu prea mulți - au și făcut-o, după putință, și și-au binemeritat calitatea de oponenți ai unui regim pe care însăși istoria l-a condamnat. Care este noima disidenței într-o societate democratică și în interiorul unor structuri deschise, care nu pot aplica pedepse sau sancțiuni care să contravină libertăților fundamentale ale individului? Când nu-ți place ce se întâmplă într-un loc și ești în minoritate nu ai decât să te retragi. Și să te îndrepți spre formațiuni mai conforme cu viziunile tale, dacă există. Însă opoziția asta de dragul opoziției mi se pare o aiureală. Disidența de partid nu reprezintă altceva decât o formă facilă de a căuta notorietate pentru ce nu ai. Nu-ți plac ochii lui Tăriceanu și chelia lui Olteanu - n-ai decât să pleci ca să nu le mai vezi și să regreți faptul că pe ceilalți, majoritatea, acest lucru nu-i deranjează și, ca atare, nu sunt dispuși să ți se alăture pentru a încerca să schimbe lucrurile. Dar cu asta, basta!
|