Deși mi-am propus ca în această margine de pagină să mă ocup
pe cât posibil de "războaiele" noastre de acasă - și, slavă Domnului,
avem destule, și cu gunoaiele, și cu gropile, și cu birocrația, și cu corupția
- da-ți-mi voie să fac o excepție încă de astăzi. O excepție determinată de
impactul major a ceea ce se întâmplă în Kosovo și în Iugoslavia asupra vieții
noastre cotidiene.
Dincolo de argumentele pro sau contra intervenției, cred că
se impun câteva observații, între care cea mai importantă este dimensiunea
umanitară. În mod paradoxal, ceea ce n-a reușit armata sârbă, au reușit
bombardamentele NATO: să genereze un imens exod al populației albaneze din
zonă. Încotro? Aici mi se pare că se află cheia problemei: în nici un caz spre
patria-mamă, Albania. Ci spre Macedonia, spre Bulgaria, Grecia sau chiar
România. Explicația este simplă și ea ne oferă un indiciu valoros pentru
nuanțarea întregii probleme: Kosovo ar fi trebuit să fie, în viziunea
negociatorilor europeni și americani, bazinul de deersare al râurilor de
albanezi disperați care-și părăsesc țara în valuri, îndrep-tându-se spre Italia
și Grecia, creând probleme majore în întreaga Comunitate Europeană. Pe când
defluirea lor spre un Kosovo autonom ar fi degrevat bugetele CEE... Este,
evident, o supoziție. Cert este că refugiații albanezi nu-și doresc să se
refugieze în Albania.
Observăm, așadar, că până la urmă cheia oricărui conflict
care alimentează violentele lumii moderne rezidă în ignorarea aspectului
economic. Îmi place să cred că dacă Europa ar fi acordat mai multă atenție la
ce se întâmplă în Albania și ar fi găsit și mijloacele de a îmbunătăți această
stare, problema Kosovo nu s-ar fi manifestat cu intensitatea pe care o
cunoaștem și că în aceste condiții scenariul este valabil pentru oricine altcineva
aflat într-o situație apropiată. Inclusiv pentru noi.