A reduce ceea ce se întâmplă acum în PNL la un simplu conflict între Valeriu Stoica şi Dinu Patriciu este o modalitate simplistă şi vulgară de a vedea lucrurile. Dealtfel, stilul de mahala politică în care sunt receptate evenimentele de pe prima scenă a devenit o a doua natură a unui tip de gazetărie care, spre a fi pe placul consumatorului de minimă rezistenţă, filtrează faptele prin sita instinctelor primare. Lucrurile sunt nu doar ceva mai complicate, dar şi mai nuanţate. Aparent, după pierderea alegerilor de către formaţiunile care au făcut parte din Coaliţia ce a guvernat între 1996 şi 2000, în PNL s-a produs un transfer de putere, de la "generaţia 90", care a reintrodus în circulaţia curentă liberalismul, la "generaţia 2000" cea care l-a salvat de la dispariţia parlamentară.  Fără nici un dubiu, Valeriu Stoica este artizanul acestei salvări, in extremis, salvare posibilă prin decizia oportună (chiar dacă nu prea colegială) de a se despărţi de ţărănişti şi de resturile Convenţiei.  Stoica a înţeles că doar această manevră mai poate păstra partidul pe eşichierul deciziilor politice şi a ştiut să-şi impună punctul de vedere în faţa unor adversari încărcaţi de orgolii şi de prejudecăţi.  A făcut-o într-un mod exemplar, aş spune, renunţând de multe ori la tentaţia de a fi protagonistul unor roluri care nu i se potriveau. Dinu Patriciu, pe de altă parte, este unul dintre oamenii politici care a învăţat din mers.  Şi a învăţat un lucru esenţial, devansându-i pe mulţi alţi veleitari care şi-au rupt gâtul şi picioarele d dragul consecvenţei: că nu se poate face şi politică şi afaceri "la vârf".  Că cineva trebuie să-şi asume postura - poate mai ingrată - de a determina politicul, de a-l impulsiona şi direcţiona.  Retras voluntar o perioadă din luminile reflectoarelor, Dinu Patriciu s-a ocupat de consolidarea poziţiei sale de om de afaceri, având în acelaşi timp privilegiul de a putea judeca la rece ceea ce se întâmplă în terenul de joc şi de a putea imagina o strategie mai adecvată momentului. Ori acesta este momentul: cel în care PNL-ul trebuie să aleagă între supravieţuire - chiar dacă comodă - şi afirmare.  Afirmarea principiilor liberale - într-o economie în care accentele de piaţă încep să capete profil, şi într-un mediu politic în care opţiunea dintre protecţia socială şi afirmarea iniţiativei private poate să determine profilul naţiunii române în următoarele decenii. Nu cred că, de aceea, la originea acestui presupus conflict stă dorinţa lui Dinu Patriciu de a-i lua locul lui Stoica.  Cred însă că ideea întineririi conducerii rămâne valabilă şi că ea vizează nu doar persoana, ci şi maniera de gestionare a formaţiunii.