Și Traian Băsescu, la fel ca Theodor Stolojan cu câteva săptămâni în urmă, a lansat un avertisment cât se poate de clar la adresa celor care ar dori să pună bețe în roțile alianței electorale dintre democrați și liberali. Adept al unui nou tip de 'centralism democratic', Băsescu a amenințat că filialele care se vor opune acestui proces vor fi desființate și vor fi create altele în locul lor. Avertismentul lui Băsescu subliniază preocuparea din ce în ce mai îngrijorată față de viitorul principalelor două partide de opoziție care, singure, nu vor reuși să constituie nici un fel de amenințare pentru partidul de guvernământ. Există o matematică electorală care face ca nu întotdeauna unu și cu unu să facă doi. Procentele liberale adunate cu cele democrate, din sondaje, nu reușesc să ajungă la suma care ar rezulta din demersul unitar al celor două formațiuni. Așa cum procentele țărăniste, adunate cu cele liberale și cu cele social democrate nu aveau ca rezultat final ceea ce obținea la urne CDR-ul, așa în cazul de față. Este tot mai evident faptul că dacă cele două partide nu-și vor uni acum eforturile, viitorul scrutin ar putea să le aducă în situația țărăniștilor. Asta e teoria. Ce te faci, însă, cu practica din filiale, unde cantitatea de orgolii depășește sistematic ponderea politică reală. Aproape nimănui nu-i vine să împartă, de bună voie scaunul de șef, sau poziția în ierarhia de partid, cu cei din formațiunea parteneră. Sunt previzibile dispute dure, lovituri de forță, incriminări și acuze - arsenalul obișnuit al climatului care definește la noi competiția politică. Acestor manifestări doresc să le pună capac, din start, cei doi președinți de partid, și intenția lor, chiar dacă nu prea conformă cu democrația de partid, este în acest moment mai mult decât necesară. Nu doar pentru partidele lor, ci și pentru echilibrul scenei politice în general. |