Sintagmã antologicã, lansatã de o protagonistã a excelentei emisiuni a TVR, „D-ale lui Miticã”: „Sã-l punã la dictatorul de minciuni!” – propune o bãbuþã cãreia i s-a dat foc la casã, soluþia idealã de a fi gãsit vinovatul pe care ea îl bãnuieºte, dar poliþia se codeºte sã-l acuze. Sorin Ovidiu Vântu a fost prins la înghesuialã de procurori. El a fost reþinut în arest ºi va fi trimis în judecatã nu pentru ce aºteaptã celebrii „pãgubiþi FNI” (cât de pãgubiþi – e un subiect de discuþie mai amplã, pentru cã nimeni nu i-a obligat sã-ºi bage banii – ºi sã câºtige, iniþial – într-o afacere care se vedea de la o poºtã cã n-are o bazã serioasã) ci pentru o faptã incomparabil mai banalã: favorizarea infractorului. Infractorul fiind cel care, la vremea respectivã, a acceptat sã ia asupra sa toate riscurile afacerii, Vântu fiind prea versat pentru a-ºi asuma responsabilitãþi periculoase. Cã l-a ajutat pe infractor nu e de mirare, ba e chiar logic, în condiþiile în care acesta se afla în siguranþã, ºi el ºi cei pe care-i acoperise, doar departe de þarã. ªi cum marile beneficii ale afacerii FNI nu-i intraserã lui în buzunare, avea nevoie de ajutor pentru a supravieþui în libertate.
Cel mai de mirare lucru în aceastã afacere este neglijenþa strigãtoare la cer de care a dat dovadã Vântu care, în aceastã operaþiune de salvgardare, s-a dat pe mâna unor oameni nesiguri, exprimându-se, totodatã, aproape sfidãtor deºi ºtia cã este ascultat, în permanenþã, prin convorbirile telefonice „în clar”, cele care i-au ºi venit de hac. Orice ar nãscoci celebrii sãi avocaþi, n-ar mai putea înlãtura acuzaþia, confirmatã în mod repetat de el însuºi.
Pentru mine, cel mai surprinzãtor lucru este acela cã ilustrul necunoscut Nicolae Popa a fost gãsit abia acum. ªtiu: rãspunsul oficial este cã investigaþia a fost lungã ºi anevoioasã, cã au fost necesare comisii rogatorii în Cipru ºi Indonezia, cã pentru ascunderea lui s-au vehiculat sume mari de bani (nu chiar atât de mari, dacã se confirmã faptul cã nici cei 43.000 euro pe care-i solicita cu disperare, enervându-l pe Vântu, nu au ajuns la el pânã la urmã). Adevãrul gol-goluþ este cã pânã la campania electoralã de anul trecut, nimeni nu l-a cãutat în mod serios pe Popa. Ba, din contrã, aº zice cã mulþi s-au strãduit sã-l uite, deºi miºcãrile lui erau cunoscute. „Organele” noastre au început însã sã se agite doar pe la jumãtatea lui 2009, odatã cu pericolul tot mai mare pentru realegerea preºedintelui pe care începuse sã-l aibã poziþia criticã a mogulilor, între care Vântu juca un rol important, pe care ºi-l asuma cu dezarmantã sinceritate. Popa a devenit o þintã atunci când s-a calculat efectul pe care putea sã-l aibe capturarea lui – ºi dezvãluirile acestuia – asupra contracandidatului Geoanã, ale cãrui strânse legãturi cu Vântu erau atent monitorizate. De aceea a ºi picat atât la þanc întrebarea pusã de Bãsescu la confruntarea televizatã, pe fondul vâlvei fãcute de reþinerea în Indonezia a omului protejat de Vântu exact cu o zi în urmã.
Poate cã nu este aºa. Poate cã e o simplã coincidenþã, deºi coincidenþele cu mize atât de mari mi-e teamã cã nu sunt de acceptat în zilele noastre. Dacã vrem sã aflãm adevãrul, sã-i supunem pe procurori la detectorul de minciuni! Pardon: dictatorul de minciuni! (Adicã acela care le dicteazã ...) |