Deși fotbalul românesc parcurge o criză evidentă, încă de la jumătatea deceniului trecut, câteva rezultate întâmplătoare mai animă încă speranțele fanilor, că vom fi din nou ce-am fost dacă nu și ceva pe deasupra. Pentru orice om lucid, nu doar din fotbal, acest lucru ține, deocamdată, de domeniul iluziilor. Nu pentru că n-ar apare noi talente, ci pentru că sistemul e defect și nu mai permite o 'capitalizare' a acestor talente și menținerea lor într-un campionat tot mai parodic. Ultima iluzie colectivă hrănită de mesianismul lipsit de orice suport logic al lui Gigi Becali ne făcuse să ne vedem deja în elita fotbalului european. Câteva meciuri cu șansă au fost suficiente pentru a naște delirul. Lyon însă a fost momentul adevărului. Pe Ghencea s-a văzut limpede de ce nu putem să aspirăm în mod real la o altă condiție decât cea care ne caracterizează.O altă legendă românească e învățământul. A fost fără îndoială, unul dintre punctele tari ale sistemului comunist. Multă vreme accesul la învățământ, inclusiv cel superior, a fost unul real, pentru toate categoriile sociale. Vechile generații de dascăli au făcut loc altora care au moștenit ceva din dăruirea apostolilor școlii pe fondul, stimulator aici, al absenței unor alternative pragmatice. Școala a generalizat un nivel de cultură pe care nu l-au avut multe societăți avansate, iar o anumită rigoare însoțită de o inteligentă campanie și de facilități corespunzătoare, au adus în universitățile românești zeci de mii de tineri, în special din lumea a treia. Aceasta a întărit prestigiul școlii românești și a făcut din ea unul dintre reperele propagandistice cele mai eficiente.Iată, însă, că după un deceniu și jumătate de reforme buimace, din școala românească n-a mai rămas mare lucru. O spune, cu tristețe, chiar președintele Băsescu răsucind cuțitul în rana deschisă: avem un învățămân mediocru! Necompetitiv. Nici una dintre universitățile noastre (și avem, slavă Domnului, mai multe decât ne trebuie) nu aspiră la un loc în plutonul primelor 500 din lume! Avem învățători inculți, profesori lipsiți de simțul datoriei, universitari care-și iau gradele pe bani sau pe favoruri, studenți care cumpără examene. Nu avem criterii de selecție și riscăm ca celebrii noștri olimpici să reprezinte un simplu accident.Nu revolta ar trebui să caracterizeze reacțiile (deja se aude sloganul ''Uite cine vorbește! Unul care se laudă că a trecut ca gâsca prin apă prin școală!'') ci luciditatea. Privirea critică și obiectivele. Ce vrem și ce așteptăm de la școala românească? O nouă fază a culturii de masă sau un laborator al performanțelor? Până când vom continua să încărcăm mintea copiilor cu materii și lucruri inutile, ce nu le vor folosi niciodată în viață și când vom începe să-i învățăm să învețe, nu să memoreze?Ce și în ce procente așteptăm de la produsul final școlar? Până când nu vom răspunde cu curaj acestei chestiuni vom continua să ne zbatem într-o mediocritate reformată punând sub semnul întrebării însuși progresul societății românești.
|