Mi-amintesc, din copilărie, că în localitatea în care m-am născut, undeva în vestul extrem al țării, oamenii ieșeau în fiecare seară și stropeau și măturau în fața casei. Sâmbăta, operațiunea era completată și cu greblatul atent al porțiunii de pământ din fața casei până în drum, pe unde treceau căruțele și mașinile, iar cei mai vrednici plantau chiar, în acest spațiu, flori și plante decorative. Nimic nu era mai de rușine decât să fi întârziat cu această operațiune și în fața casei tale să nu fie la fel de curat ca la ceilalți. Cu timpul operațiunea s-a mai rărit, locul florilor l-a luat cartofii sau alte zarzavaturi-cu care oamenii își mai completau lipsa de pământ din spatele casei- iar lumea a devenit mai puțin sensibilă la rușinea necurățeniei. Nu știu cum mai stau lucrurile acum, pentru că de câțiva ani n-am mai ajuns pe acolo, dar faptul că după o perioadă de viață economică muribundă s-a produs un reviriment spectaculos, determinat de investițiile străine, care au făcut din localitate una cu grav deficit de forță de muncă locală. Cred- și sper- că acest lucru a determinat și revigorarea spiritului gospodăresc și a dragostei de ordine și curățenie a oamenilor locului.Am făcut această lungă paranteză pentru a ajunge la decizia Primăriei Capitalei ca agenții economici și locatarii să-și spele, odată pe săptămână, trotuarul din fața clădirii. Lasă că odată pe săptămână mi se pare rar, față de nevoia de a trăi într-un oraș curat, dar decizia are o logică, pe fondul realității că nu se poate obține o reală curățenie a orașului dacă aceasta nu e întreținută. Prea ne-am obișnuit să nu ne pese ce e dincolo de ușa apartamentului și să așteptăm totul de la alții. Este, în aceste condiții, cu atât mai curioasă intenția Prefecturii de a contesta această hotărâre, cu temeiuri legale, unul dintre acestea fiind acela că statul plătește deja o serie de firme a căror datorie e tocmai aceasta. Intenția mi se pare, însă, mai degrabă o șicană politică decât o exigență de respectare a legii, și ea mută disputa de fond pe terenul unei rivalități pe care o cunoaștem prea bine. Realitatea este că, dacă vrem să trăim într-un oraș mai curat și mai îngrijit, trebuie să punem și noi mâna. Sigur că amenzile nu sunt cea mai potrivită cale de a constitui o obișnuință, dar ele pot ajuta, în felul lor, la o necesară renaștere a spiritului gospodăresc și a respectului față de noi. Respect la care poate contribui chiar și Prefectura Capitalei. |