Participarea „independenților” – persoane „fără de partid” sau pur și simplu oameni care doresc să vadă cum e să candideze – a fost extrem de redusă de-a lungul ultimelor cicluri electorale pentru funcția supremă în stat.
Doar 7 personane au cutezat să se înscrie în cursa electorală, în cele cinci tururi prezidențiale: în 1990 nu a îndrăznit nimeni să se alăture trio-ului Iliescu – Câmpeanu – Rațiu; în 1992, doar fostul premier basarabean Mircea Druc și-a încercat șansele, alături de cinci candidați ai partidelor: în 1996 s-a înregistrat recordul absolut de participare – 16 candidați, dintre care trei au fost independenți: popa Nuțu Anghelina, vindecătorul Mudava și generalul–spion N. Militaru; în 2000, dintre cei 12 candidați, doi au fost independenți: misteriosul om de afaceri Eduard Manole și jurista-jurnalistă Graziela Bârlă; în fine, dintre cei 12 candidați din 2004 doar fostul securist Gheorghe Dinu, devenit avocat, și-a mai încercat puterile. Dintre toți, cel mai bine s-a descurcat Mircea Druc, care a obținut 2,75% dintre voturi, iar cel mai prost – Nicolae Militaru, cu 0,23%. Împreună, cei 7 candidați au smuls partidelor doar 6,45 procente.
Ar putea ca aceasta să fie istoria unui eșec dramatic: candidatura ca independent. Cu toate acestea, ediția 2009 a prezidențialelor se anunță ca o competiție a candidaților care vor renunța la tricourile cu însemnele de partid! Trendul descendent al procentelor pe care le înregistrează în sondajele electorale principalii candidați pare să fie o explicație. Despre Traian Băsescu se poate spune că, cel mult, stă pe loc, agățat fiind de o guvernare neperformantă care poartă girul său. Despre Mircea Geoană se constată că nu avansează deloc, așa cum i-au proorocit versații săi șefi de campanie, ceea ce cu doar două luni înainte de alegeri constituie un semnal de alarmă. Crin Antonescu, la rândul său, nu poate depăși calitatea de outsider al propriului său partid. Pentru toți trei se prefigurează „complexul locomotivei” în care ei nu mai reușesc să reprezinte elementele de tracțiune, situîndu-se la remorca partidelor.
Presupusa intrare in campanie a lui Sorin Oprescu – în ciuda eșecului său evident la Primăria Capitalei – anunță o situație paradoxală: președintelui în funcție, căruia i se rezervă un statut de independent, i s-ar putea opune un alt independent, în calitate de candidat unic al unei opoziții de circumstanță. Acesta ar fi Oprescu, în favoarea căruia și PSD și PNL și-ar putea retrage candidații din cursă, în speranța unor victorii ce par tot mai puțin probabilă sub culori de partid.
N-ar fi o noutate absolută: și Iliescu, în cele trei ediții câștigate, a fost considerat un electorat mai degrabă o personalitate independentă, decât un slujitor al partidului pe care-l conducea. Iar Traian Băsescu a fost văzut, în ultima rundă, un luptător singuratic împotriva sistemului, decât un reprezentant al alianței conjuncturale.