De-a lungul timpului, mulţi au fost tentaţi să-l judece eronat pe Miron Mitrea, văzând în el un personaj rudimentar. I-a derutat, probabil, felul în care acesta şi-a făcut debutul în scena publică, după Revoluţie, în calitate de lider al sindicatului şoferilor. Mitrea nu numai că nu provine din această populară categorie, dar mai mult, nu are nimic de-a face cu zona de extracţie a acesteia. Face parte dintr-o familie de intelectuali, cu certe propensiuni spre artă, el însuşi având la bază o cultură solidă, nu doar tehnică, ci şi umanistă. Convergenţa cu domeniul de activitate i-a fost asigurată de înfăţişarea frustă, de alură masivă şi de expresia oarecum fioroasă. Alături şi contra lui Ciorbea, Mitrea a făcut din sindicalism una dintre pietrele de încercare ale guvernelor post-decembriste. Ieşirile în stradă ale sindicaliştilor, în frunte cu detaşamentul înaintat al şoferilor, au dat frisoase membrilor guvernelor care admirau demonstraţiile din Piaţa Victoriei. Sindicalismul s-a dovedit, în majoritatea cazurilor, cea mai eficientă rampă de lansare în politică. A fost mai întâi Ciorbea, pe filieră ţărănistă, devenit mai întâi primar al Capitalei şi apoi premier, iar apoi Mitrea, care l-a urmat, însă în opoziţia în care intrase PDSR-ul. În timp ce lui Ciorbea, Puterea i-a fost fatală, lui Mitrea Opoziţia i-a folosit. A învăţat mişcările din spatele scenei şi a devenit, rapid, una dintre piesele principale ale procesului de structurare a viitoarei puteri. Revenirea la putere a PDSR, din 2000, l-a propulsat într-unul dintre cele mai importante fotolii ministeriale, cel din care erau dirijate sume imense de investiţii - cu şpăgile aferente, într-o echipă condusă de tripleta Năstase-DIP-Mitrea. Omogenitatea echipei a slăbit evident în momentul în care zumzetele legate de corupţie s-au făcut auzite şi când premierul dădea semne de a intenţiona o delimitare de cei doi parteneri. Gura lumii spune că la o întâlnire în lift, între prieteni vechi, unul dintre cei trei i-ar fi spus altuia: 'Murim cu tine de gât!' Cert e că delimitările au încetat, dar spiritul de echipă nu s-a mai refăcut. Dintre toţi, Mitrea a părut să fie cel care şi-a construit cel mai bine eşafodajul de putere personală controlând organizaţiile. I-a fost de folos acest sprijin şi la eliminarea lui Iliescu - când a simţit şi din partea acestuia, tendinţa de delimitare prin numirea unei contracandidate la funcţia de secretar general la ultimul Congres, şi acum, la Poiană, când autosuspendatul Năstase a fost 'validat' fără nici o crâcnire prin semnăturile aceloraşi responsabili de organizaţii. Aşa încât marele învingător al acestui proces de tranziţie internă nu e nici Geoană, nici Iliescu. Ci Mitrea. Demolatorul.