De-a lungul timpului, mulți au fost tentați să-l judece eronat pe Miron Mitrea, văzând în el un personaj rudimentar. I-a derutat, probabil, felul în care acesta și-a făcut debutul în scena publică, după Revoluție, în calitate de lider al sindicatului șoferilor. Mitrea nu numai că nu provine din această populară categorie, dar mai mult, nu are nimic de-a face cu zona de extracție a acesteia. Face parte dintr-o familie de intelectuali, cu certe propensiuni spre artă, el însuși având la bază o cultură solidă, nu doar tehnică, ci și umanistă. Convergența cu domeniul de activitate i-a fost asigurată de înfățișarea frustă, de alură masivă și de expresia oarecum fioroasă. Alături și contra lui Ciorbea, Mitrea a făcut din sindicalism una dintre pietrele de încercare ale guvernelor post-decembriste. Ieșirile în stradă ale sindicaliștilor, în frunte cu detașamentul înaintat al șoferilor, au dat frisoase membrilor guvernelor care admirau demonstrațiile din Piața Victoriei. Sindicalismul s-a dovedit, în majoritatea cazurilor, cea mai eficientă rampă de lansare în politică. A fost mai întâi Ciorbea, pe filieră țărănistă, devenit mai întâi primar al Capitalei și apoi premier, iar apoi Mitrea, care l-a urmat, însă în opoziția în care intrase PDSR-ul. În timp ce lui Ciorbea, Puterea i-a fost fatală, lui Mitrea Opoziția i-a folosit. A învățat mișcările din spatele scenei și a devenit, rapid, una dintre piesele principale ale procesului de structurare a viitoarei puteri. Revenirea la putere a PDSR, din 2000, l-a propulsat într-unul dintre cele mai importante fotolii ministeriale, cel din care erau dirijate sume imense de investiții - cu șpăgile aferente, într-o echipă condusă de tripleta Năstase-DIP-Mitrea. Omogenitatea echipei a slăbit evident în momentul în care zumzetele legate de corupție s-au făcut auzite și când premierul dădea semne de a intenționa o delimitare de cei doi parteneri. Gura lumii spune că la o întâlnire în lift, între prieteni vechi, unul dintre cei trei i-ar fi spus altuia: 'Murim cu tine de gât!' Cert e că delimitările au încetat, dar spiritul de echipă nu s-a mai refăcut. Dintre toți, Mitrea a părut să fie cel care și-a construit cel mai bine eșafodajul de putere personală controlând organizațiile. I-a fost de folos acest sprijin și la eliminarea lui Iliescu - când a simțit și din partea acestuia, tendința de delimitare prin numirea unei contracandidate la funcția de secretar general la ultimul Congres, și acum, la Poiană, când autosuspendatul Năstase a fost 'validat' fără nici o crâcnire prin semnăturile acelorași responsabili de organizații. Așa încât marele învingător al acestui proces de tranziție internă nu e nici Geoană, nici Iliescu. Ci Mitrea. Demolatorul.
|