Surprinzaăor şi derutant destin politic are Radu Vasile! L-am remarcat, dintr-un început, ca pe un politician atipic, puţin potrivit cu formaţiunea din care făcea parte, încă de prin '92 -'93, în cel de-al doilea parlament, când ţărăniştii d-lui Coposu puseseră deja ceva cheag prin Convenţia Democratică la a cărei cârma se aşezaseră temeinic. Era "ţărănistul cu faţă umană", netrecut, e drept, prin puşcării, dar dând certe semne a nu fi dispus să încremenească în proiect. Avea o voce distinctă în parlament şi o ponderare care alor lui nu prea plăcea. Plăcea însă gazetarilor pentru faptul că nu ezita să spună lucrurilor pe nume şi nu părea a fi foarte devotat disciplinei de partid. I-am oferit atunci o rubrică săptămânală în "Libertatea", pe care la început a scris-o cu avânt, avânt ce a scăzut treptat, până când a renunţat. Nu din cine ştie ce motive ideologice ci, sunt acum convins, pur şi simplu din lene. Fire boema, Radu nu era dispus să facă eforturi susţinute, de regularitate. Se plictisea repede şi-şi găsea întotdeauna ceva mai bun de făcut. În noaptea alegerilor din '96, a venit în emisiunea pe care o făceam pe atunci la Antena 1, cu certe veleităţi de viitor prim-ministru. A avut însă de furcă cu ambiţiile altor doi ţărănişti - Spineanu şi Ciumara - iar din meciul lor a ieşit învingător Victor Ciorbea, propulsat de Emil Constantinescu. Cred că din acel moment Radu i-a purtat preşedintelui o pică constantă, şi n-a pierdut nici un prilej de a-l atinge, mai mult sau mai puţin fin. Era în plină dizgraţie, la un pas de a fi revocat din funcţia de secretar general când s-a trezit, deodată, premier! A tratat această calitate cu o uşurinţă uimitoare, risipind ocazii şi ratând şanse cât alţii într-o viaţă, doar între un Paşte şi-un Crăciun! A pierdut momentul unei mişcări spectaculoase doar de dragul de a fi şef de partid - unul popular, dar mititel de tot. Atât de mic încât ameninţă să-l îngroape cu un subprocent de intrare în parlament. A fost cât pe ce ca din popular să devina liberal. Iată-l pe punctul de deveni democrat, lăsând creştinismul celor cu sentimente mai pioase decât ale lui. La urma-urmei, te faci frate şi cu Roman, ca să treci puntea dintr-un parlament în altul. Pentru că cine nu e acolo, nu există!