Cu câteva zile în urmã s-au împlinit zece ani de la reîntoarcerea în þarã, dupã un exil de aproape o jumãtate de secol, a lui Ion Raþiu. A apãrut, la scara avionului, cu celebrul sãu papion ce avea sã devinã veritabil element de identificare ºi cu o dozã de optimism care ne-a contrariat. N-a fost singurul motiv. Stilul sãu electoral, cu baloane ºi insigne, banii proprii cheltuiþi, declaraþiile ºocante n-au fãcut sã curgã voturile nici spre el ºi nici spre partidul pe care-1 reprezenta cu autoritatea averii fãcute în Anglia. Era limpede cã venerabilul om politic vorbea o limbã pe care românii rãmaºi acasã n-o prea înþelegeau. Dupã cum nu-i înþelegeau unele gesturi: limbajul ziarului partizan pe care-l edita, solicitarea demisiei primului-ministru Roman (semãna chiar cu un soi de fluierat în bisericã!), depunerea candidaturii proprii în biroul Convenþiei pentru a doua ediþie a prezidenþialelor... Câte ceva au început românii sã priceapã din discursul politic al lui Ion Raþiu la mineriada din septembrie '91, când a avut curajul sã-i înfrunte pe ortaci la Parlament, ºi decenþa de a nu profita, din punct de vedere politic, de impasul în care se afla Puterea. Gesturile sale au fost tot mai bine înþelese când am început sã pricepem limbajul democraþiei. A fost o limbã pe care el a vorbit-o cursiv ºi elegant, la fel de cursiv ºi de elegant ca engleza, franceza ºi româna pe care le stãpânea la perfecþie. Se mândrea, pe bunã dreptate, cu bagajul sãu conceptual, chiar dacã acesta nu l-a ajutat prea mult într-o vreme în care sechelele mentalitãþilor totalitare erau încã puternice. A fost consecvent cu propriile sale principii, chiar dacã aceastã consecvenþã l-a adus într-o situaþie de conflict cu partenerii politici, consecvenþa aceasta mergând – în cazul ziarului sãu - dincolo de limitele îndeobºte acceptate. Scriu aceste rânduri cu un puternic sentiment de tristeþe. Am avut privilegiul sã discut în repetate rânduri cu Ion Raþiu. Am realizat mai multe interviuri – pentru ziar ºi pentru televiziune - al cãror conþinut rãmâne valabil. L-am frecventat în situaþii festive ºi informale, constatând cã ºtie sã fie un amfitrion desãvârºit Am discutat în contradictoriu, constatând ca poate sã-ºi apere punctele de vedere cu argumente ºi cu bun-simþ. L-am simþit aproape prin pasiunea pentru gazetãrie ce nu l-a pãrãsit nici un moment. Ion Raþiu a plecat dintre noi ducând cu el un model greu de egalat în politicã ºi în societate: acela al unui autentic democrat.