Zborul cu avionul a fost, până nu demult, un eveniment şi un privilegiu pentru puţini români. Până în 1989, zburau oficialii care se bucurau de încredere şi cei câţiva români care obţineau în mod aproape nesperat aprobarea să emigreze. După ’89 cercul s-a mai lărgit şi de el au făcut abuz, în primul rând cei din noua nomenclatură, eliberaţi ‘democratic’ de sarcina de a mai da socoteală de câte ori zboară peste hotare şi cu ce motive. Apoi au început să zboare oamenii de afaceri şi particularii cu felurite interese. În România, părea nu demult, intrarea şi ieşirea pe principala poartă aeriană avea în ea ceva trist şi umilitor. Năravurile moştenite de la dictatură – obrăznicia, aroganţa şi abuzul – au persistat vreme îndelungată. Instinctiv, te făceai mic în faţa ofiţerului poliţiei de frontieră sau a vameşului. Întotdeauna putea să ţi se întâmple ceva care să te transforme în vinovat fără ca tu să ai ştiinţă de asta. Decolai cu un sentiment de uşurare şi aterizai cu o strângere de inimă.
    Totodată, zborul era un eveniment, la care luau parte familia şi cunoscuţii. Aventura era povestită şi răspovestită, cu documentele corespunzătoare. Pentru primii noştri emigranţi, zborul era aproape interzis. Atâţia fuseseră întorşi din drum, sau ţinuţi zile în şir prin aeroporturi, că le pierise cheful de a mai risca. Preferau să meargă zile în şir cu maşina sau cu trenul, decât să încerce aventura zborului. Pentru ei Europa continua să fie nu la ore, ci la zile distanţă. Un continent prea îndepărtat. Pe care-l îndepărtau şi mai mult preţurile practice de companiile aeriene, prea sigure pe ele şi prea fără concurenţă.
    Apariţia fenomenului ‘low-coast’ a bulversat însă lucrurile. Dintr-o dată s-a văzut cât erau de umflate tarifele şi cât de fraieri erau luaţi pasagerii. Inventatorii călătoriei cu avionul la preţ scăzut au democratizat zborul. L-au făcut accesibil oricărui om dornic să călătorească. Au micşorat lumea şi continentele. Au pus în mişcare masa de oameni altădată statice şi au revigorat întregi sectoare economice. Singurii care au avut de pierdut – dacă se poate spune aşa – au fost operatorii tradiţionali. Ei au trebuit să se trezească din beţia autosuficienţei şi să simtă fiorul rece al falimentului. Au fost nevoiţi şi ei să se adapteze, după ce şi-au dat seama că nu pot opri acest curs. Sunt aproape trei ani de când românii au descoperit low-coast-ul. De când au realizat că lumea este şi la dispoziţia lor şi că ţara poate fi mai aproape decât credeau. Apariţia primului operator naţional şi intrarea pe piaţa românească a celor internaţionali au făcut naţiunea română mai mobilă şi mai disponibilă la nou şi la modernizare. Democratizarea zborului a făcut şi ca oraşe de provincie să devină noduri aeriene, cu destinaţii directe spre toate colţurile Europei, dar mai ales spre acelea unde românii au început să prindă alte rădăcini. Fenomenul e în plină desfăşurare şi el oferă şanse noi, la care n-am fi putut visa.