Zborul cu avionul a fost, pânã nu demult, un eveniment ºi un privilegiu pentru puþini români. Pânã în 1989, zburau oficialii care se bucurau de încredere ºi cei câþiva români care obþineau în mod aproape nesperat aprobarea sã emigreze. Dupã ’89 cercul s-a mai lãrgit ºi de el au fãcut abuz, în primul rând cei din noua nomenclaturã, eliberaþi ‘democratic’ de sarcina de a mai da socotealã de câte ori zboarã peste hotare ºi cu ce motive. Apoi au început sã zboare oamenii de afaceri ºi particularii cu felurite interese. ÃŽn România, pãrea nu demult, intrarea ºi ieºirea pe principala poartã aerianã avea în ea ceva trist ºi umilitor. Nãravurile moºtenite de la dictaturã – obrãznicia, aroganþa ºi abuzul – au persistat vreme îndelungatã. Instinctiv, te fãceai mic în faþa ofiþerului poliþiei de frontierã sau a vameºului. ÃŽntotdeauna putea sã þi se întâmple ceva care sã te transforme în vinovat fãrã ca tu sã ai ºtiinþã de asta. Decolai cu un sentiment de uºurare ºi aterizai cu o strângere de inimã. Totodatã, zborul era un eveniment, la care luau parte familia ºi cunoscuþii. Aventura era povestitã ºi rãspovestitã, cu documentele corespunzãtoare. Pentru primii noºtri emigranþi, zborul era aproape interzis. Atâþia fuseserã întorºi din drum, sau þinuþi zile în ºir prin aeroporturi, cã le pierise cheful de a mai risca. Preferau sã meargã zile în ºir cu maºina sau cu trenul, decât sã încerce aventura zborului. Pentru ei Europa continua sã fie nu la ore, ci la zile distanþã. Un continent prea îndepãrtat. Pe care-l îndepãrtau ºi mai mult preþurile practice de companiile aeriene, prea sigure pe ele ºi prea fãrã concurenþã. Apariþia fenomenului ‘low-coast’ a bulversat însã lucrurile. Dintr-o datã s-a vãzut cât erau de umflate tarifele ºi cât de fraieri erau luaþi pasagerii. Inventatorii cãlãtoriei cu avionul la preþ scãzut au democratizat zborul. L-au fãcut accesibil oricãrui om dornic sã cãlãtoreascã. Au micºorat lumea ºi continentele. Au pus în miºcare masa de oameni altãdatã statice ºi au revigorat întregi sectoare economice. Singurii care au avut de pierdut – dacã se poate spune aºa – au fost operatorii tradiþionali. Ei au trebuit sã se trezeascã din beþia autosuficienþei ºi sã simtã fiorul rece al falimentului. Au fost nevoiþi ºi ei sã se adapteze, dupã ce ºi-au dat seama cã nu pot opri acest curs. Sunt aproape trei ani de când românii au descoperit low-coast-ul. De când au realizat cã lumea este ºi la dispoziþia lor ºi cã þara poate fi mai aproape decât credeau. Apariþia primului operator naþional ºi intrarea pe piaþa româneascã a celor internaþionali au fãcut naþiunea românã mai mobilã ºi mai disponibilã la nou ºi la modernizare. Democratizarea zborului a fãcut ºi ca oraºe de provincie sã devinã noduri aeriene, cu destinaþii directe spre toate colþurile Europei, dar mai ales spre acelea unde românii au început sã prindã alte rãdãcini. Fenomenul e în plinã desfãºurare ºi el oferã ºanse noi, la care n-am fi putut visa. |