Am abordat, recent, subiectul ĂŽntr-o emisiune gĂŁzduitĂŁ de TVRM – ‘România de Mâine’. Un canal cultural, educativ, cu Ăžinte care ies din sfera comercialului banal care invadeazĂŁ pe zi ce trece audiovizualul, sub privirile pline de bunĂŁvoinÞã ale sinecuriÂştilor de la CNA. Când s-a dat legea audiovizualului, ĂŽn ’93 sau ’94, peisajul nu era deloc populat. TVR domina liniÂştitĂŁ audienĂža, ciupitĂŁ stângaci de un SOTI menit parcĂŁ sĂŁ arate ce ĂŽnseamnĂŁ neprofesionalismul. A venit apoi ‘canalul 38’ al lui Sârbu, ca o trambulinĂŁ de lansare pentru viitorul PRO TV Âşi, exploziv, Tele7abc. ReĂželele de cablu ĂŽÂşi ĂŽntinseserĂŁ deja pĂŁienjeniÂşul peste toatĂŁ Ăžara Âşi figuram deja printre cele mai cablate Þãri din Europa, cu un spectaculos 80%. Pe aceastĂŁ sĂŁrĂŁcie de date, Legea Audiovizualului a adus ce putea Âşi ce Âştia, rĂŁmânând la stadiul unei radiografii a momentului. De atunci dateazĂŁ una dintre lacunele majore ale legii: nefireasca libertate lĂŁsatĂŁ operatorilor de cablu ĂŽn a decide pe cine bagĂŁ Âşi pe cine nu ĂŽn grila pe care o transmit cĂŁtre abonaĂži. Evident cĂŁ pe atunci nu se punea problema netrasmiterii unor posturi româneÂşti.
    AstĂŁzi se pune. Sunt cel puĂžin o duzinĂŁ de noi posturi româneÂşti care n-au loc pe cablu, ĂŽn timp ce se transmit canale turceÂşti, nemĂžeÂşti, ungureÂşti pentru care nu se face nici traducere, cum mai zice legea. Concentrarea care a avut loc ĂŽn acest domeniu a dus la poziĂžii de monopol pentru douĂŁ-trei companii care-Âşi ĂŽmpart discreĂžionar piaĂža. Cel mai adesea, motivul care se invocĂŁ de cĂŁtre operatori este cĂŁ noile posturi n-au audienÞã. De unde sĂŁ aibĂŁ, dacĂŁ nu sunt transmise? Deasemenea, legea a omis orice precizare legatĂŁ de rolul social, cultural Âşi educativ al programelor. Acestea sunt primele sacrificate, ĂŽn faĂža ofensivei tabloidismului video.
ÂŞi un alt aspect: audienĂža. ExistĂŁ o concurenÞã aproape sĂŁlbaticĂŁ ĂŽntre posturile principale, pentru câºtigarea de audienÞã Âşi, implicit de contracte de publicitate. DacĂŁ ideea ‘audienĂžei de post’ era o realitate a primilor ani ĂŽn care s-au fĂŁcut mĂŁsurĂŁtori, lucrurile s-au schimbat. AudienĂža s-a democratizat Âşi s-a deplasat spre niÂşele tipurilor de emisiuni. ExistĂŁ o audienÞã puternicĂŁ ce nu Ăžine cont de canal. Nu mai existĂŁ fanatici ai unui post care aruncĂŁ telecomanda Âşi rĂŁmân 24 de ore prizonierii acestuia. Telecomanda sancĂžioneazĂŁ prompt orice lipsĂŁ de calitate. Or, acesta mi se pare cĂŁ e primul lucru de care ar trebui sĂŁ se ĂžinĂŁ cont ĂŽn crearea de noi ierarhii, mai realiste Âşi bazate pe criterii mai productive ĂŽn ceea ce ĂŽnseamnĂŁ culturĂŁ Âşi civilizaĂžie.