O dată cu depunerea jurământului, Traian Băsescu iese definitiv (sau, poate, doar temporar) din Partidul Democrat şi intră în istorie ca cel de-al treilea preşedinte democratic al României. Ce lasă în urmă, noul preşedinte? O victorie. Dar o victorie a la Pirrhus, care secătuieşte partidul pe care l-a preluat de la Roman, de forţe şi resurse umane. Formula alianţei cu PNL a fost una justificată tactic, dar riscantă strategic.În primul rând pentru că la alegerile locale, când perspectiva viitorului politic nu era clară şi când se considera că este esenţial să se pună un picior în pragul localelor, PD-ul şi-a irosit o bună parte a forţelor sale, plasându-le în oferta pentru consiliile judeţene şi primării. A făcut-o în frunte cu preşedintele său, aruncat în bătălia pentru Capitală. Neaşteptatul succes de la locale a deschis o cu totul altă perspectivă pentru alegerile parlamentare. Dar, deja protocolul dintre cele două partide fusese bătut în cuie şi, în ciuda rolului de lider al democraţilor, în faţa liberalilor, raportul de forţe (şi de priorităţi în nominalizare) rămâne în favoarea PNL-ului.Defecţiunea surprinzătoare a lui Stolojan a pus în braţele lui Băsescu întregul efort electoral. Marinarul s-a dovedit a fi şi un bun mecanic de locomotivă, trăgând după sine Alianţa până spre o poziţie în care putea emite pretenţii la guvernare. Ultima surpriză a constituit-o victoria democratului Băsescu în cursa pentru prezidenţiale, care a făcut mai evidentă caracteristica acestui succes: o victorie a lui Pirrhus, care a măcinat resursele umane ale democraţilor până la nivelul la care să se poată pune întrebarea justificată: unde ni' sânt politicienii? Plecarea la Cotroceni, împreună cu un alt număr de cadre democrate, măreşte golul din partid până la nivelul unei crize. Chiar nominalizarea lui Boc ca preşedinte interimar subliniază această situaţie ce transformă partidul într-unul regional, atâta timp cât principalele decizii se vor lua, prin forţa lucrurilor, la Cluj.Succesul Alinţei în alegeri riscă să capete efecte perverse pentru moştenirea democrată, aflată deja în dură competiţie cu aripa radicală liberală, care ar vrea să se descotorosească de acest balast şi să ia lucrurile pe cont propriu. Cu sau fără voia democraţilor.