La Olimpiada de la Sydney, România a obþinut cel mai spectaculos rezultat din istoria participãrilor sale (excepþie fãcând cea de la Los Angeles, la care ruºii ºi þãrile socialiste n-au participat), înscriindu-se cu 12 (de fapt) medalii de aur în elita sportului mondial. Acest lucru a produs o mare euforie, autoritãþile au decis pentru prima datã cã aceste rezultate meritã compensaþii materiale pe masurã, iar înghesuiala care s-a produs la ciupirea unei felii din caºcavalul acestor recompense de cãtre toþi aceia care au dat - sau au crezut doar cã au dat - o mânã de ajutor, frizeazã absurdul. Dacã s-ar publica lista antrenorilor, medicilor, însoþitorilor de loturi, oficialilor ºi a bãgãtorilor de seamã, vom vedea cã o întreagã armatã fluturã steagurile victoriei celor 12 medaliaþi cu aur, îndesându-ºi în buzunare sume la care nu prea aveau dreptul. Moral cel puþin! Pentru cã aceeaºi olimpiadã marcheazã ºi un alt record: cel al cazurilor de dopaj. Cel al infracþiunilor la legile CIO. Patru sportivi au plãtit sau vor plãti cu posibilele medalii sau chiar cu existenþa lor sportivã. Pentru ei, plata maximã o reprezintã demisia lui Ion Þiriac. O demisie de onoare ºi de carierã. Þiriac nu-ºi poate permite acum, la apogeul existenþei sale, titlul de patron al unor manevre ilegale de care sunt, în primul rând, vinovaþi nu sportivii - ci antrenorii, medicii ºi oficialii lor. Nici unul dintre aceºtia nu a catadixit sã-ºi asume o pãrticicã de responsabilitate. Nici ºeful medicilor, dr. Drãgan, nici doamna Balaº-Söter, susþinãtoarea aprigã a "discreþiei" din corespondenþa cu forurile internaþinale pe marginea cazului Mihaelei Melinte, ºi nici chiar doctorul Oanã-Nurofen, pe care l-au scos basma curatã colegii sãi hunedoreni. A plãtit, însã, cu viaþa, preºedintele federaþiei de haltere, Lazãr Baroga, a cãrui inimã n-a mai rezistat presiunilor din partea unei situaþii pe care o cunoºtea farte bine. Aº putea spune cã înfrângerea pe care o suferim prin demisia lui Þiriac umbreºte întreaga victorie din arene. Pentru cã ea nu reprezintã, în acelaºi timp, sº leacul bolilor de care suferã cronic sportul românesc. |