Răsfoiesc nişte ziare din urmă cu vreo 10-11 ani şi dau peste episodul cu scandalul în centrul căruia s-a aflat ministrul Culturii de atunci, Petre Sălcudeanu. Anunţul publicat de presă specifica faptul că dl Sălcudeanu a optat pentru varianta de a-şi prezenta demisia pentru ca acest scandal să nu aducă atingere onoarei instituţiei pe care o reprezintă.

Stranii obiceiuri mai aveau unii politicieni din urmă cu un deceniu! Pentru cine nu-şi mai aminteşte, am să precizez faptul că fostul ministru a fost victima unui montaj la a cărui realizare au colaborat un jurnal de opoziţie şi un cuplu de salariaţi cu ceva probleme prin minister. Mai precis, seara, târziu, dl Sălcudeanu a fost pozat de către comandoul care aştepta la uşă semnalul salariatei-momeală, într-o ţinută uşor neglijentă, martorii oculari susţinând că nu ar fi avut şliţul pantalonilor încheiat la toţii nasturii.

Dl Sălcudeanu n-a fost acuzat de hărţuială sexuală, viol, corupţie sau deturnare de fonduri (comunitare)! Nu. Domnia sa a fost ţintuit la stâlpul infamiei din cauza şliţului! Din cauza aceluiaşi şliţ a fost nevoit (nu l-a obligat nimeni!) să-şi dea şi demisia de onoare.

Între timp, România şi politicienii săi, au evoluat substanţial. Demisia de onoare a dispărut din vocabular şi din uz. Astăzi, oamenii politici rezistă dârz, pe baricadă, indiferent ce li s-ar reproşa şi indiferent de cât de grave sunt acuzaţiile. Într-un mod extrem de original, cei în cauză consideră că dacă au o problemă, aceea e a lor, personală, şi n-are nici o legătură cu funcţia pe care o ocupă. Cu alte cuvinte, dacă plagiez ceva, dacă favorizez un membru de familie, dacă fac lobby pentru nu ştiu ce investitor, o fac în calitate de persoană privată şi mă priveşte personal! Deci, n-are nici un rost să-mi dau demisia şi nici nu are rost ca cineva să-şi bată capul ca să mă demită.

O singură problemă au politicienii noştri: dacă ignoră cu talent, mint fără! N-au depins încă arta negaţiei elegante, a explicaţiei tranşante. Încă se mai bîlbâie, dau din colţ în colţ, se contrazic de la o oră la alta. Cu răbdare, însă, o vor învăţa şi pe asta.