Răsfoiesc niște ziare din urmă cu vreo 10-11 ani și dau peste episodul cu scandalul în centrul căruia s-a aflat ministrul Culturii de atunci, Petre Sălcudeanu. Anunțul publicat de presă specifica faptul că dl Sălcudeanu a optat pentru varianta de a-și prezenta demisia pentru ca acest scandal să nu aducă atingere onoarei instituției pe care o reprezintă.
Stranii obiceiuri mai aveau unii politicieni din urmă cu un deceniu! Pentru cine nu-și mai amintește, am să precizez faptul că fostul ministru a fost victima unui montaj la a cărui realizare au colaborat un jurnal de opoziție și un cuplu de salariați cu ceva probleme prin minister. Mai precis, seara, târziu, dl Sălcudeanu a fost pozat de către comandoul care aștepta la ușă semnalul salariatei-momeală, într-o ținută ușor neglijentă, martorii oculari susținând că nu ar fi avut șlițul pantalonilor încheiat la toții nasturii.
Dl Sălcudeanu n-a fost acuzat de hărțuială sexuală, viol, corupție sau deturnare de fonduri (comunitare)! Nu. Domnia sa a fost țintuit la stâlpul infamiei din cauza șlițului! Din cauza aceluiași șliț a fost nevoit (nu l-a obligat nimeni!) să-și dea și demisia de onoare.
Între timp, România și politicienii săi, au evoluat substanțial. Demisia de onoare a dispărut din vocabular și din uz. Astăzi, oamenii politici rezistă dârz, pe baricadă, indiferent ce li s-ar reproșa și indiferent de cât de grave sunt acuzațiile. Într-un mod extrem de original, cei în cauză consideră că dacă au o problemă, aceea e a lor, personală, și n-are nici o legătură cu funcția pe care o ocupă. Cu alte cuvinte, dacă plagiez ceva, dacă favorizez un membru de familie, dacă fac lobby pentru nu știu ce investitor, o fac în calitate de persoană privată și mă privește personal! Deci, n-are nici un rost să-mi dau demisia și nici nu are rost ca cineva să-și bată capul ca să mă demită.
O singură problemă au politicienii noștri: dacă ignoră cu talent, mint fără! N-au depins încă arta negației elegante, a explicației tranșante. Încă se mai bîlbâie, dau din colț în colț, se contrazic de la o oră la alta. Cu răbdare, însă, o vor învăța și pe asta. |