Trecerea dintre cei vii a lui Sorin Moisescu a lăsat în urmă o undă de compasiune care a făcut ca - în ciuda tentaţiei adeseori maladive a presei - să nu se mai evoce circumstanţele prezenţei sale în prima scenă a politicii româneşti.

Sorin Moisescu a murit.de un cancer pe care nu şi-1 cunoştea. Cu puţin timp în urma, vreun an - îşi pierduse soţia, în urma aceleiaşi cumplite maladii. Nu este greu să ne imaginăm ce a însemnat pentru cel con- fruntat cu o asemenea tragedie familială suplimentul personal pe care i 1-a oferit, deloc generoasă, viaţa.

Dincolo de toate aceste consideraţii, am sentimentul că Sorin Moisescu reprezintă un caz rar în viaţa publică românească. Chiar dacă vine, probabil, într-o sensibilă contradicţie cu profesia sa... Şi anume, fap- tul că „steaua" lui profesională a răsărit târziu, o dată cu victoria în alegerile din '96 a preşedintelui Constantinescu. Chiar pe ultimii „metri" ai campaniei, când rezultatul putea fi întrevăzut, candidatul anunţa că în lupta împotriva corupţiei va beneficia de concursul unui magistrat de excepţie. Cine era acesta s-a văzut imediat ce a fost constituită echipa'de la Cotroceni, unde dl Sorin Moisescu a ocupat funcţia de consilier pe probleme juridice. A urmat plasarea sa în fruntea Parchetului General, pentru „deblocarea" dosarelor de corupţie şi reformarea instituţiei (reformă extrem de parţială, din păcate). Principalul obiectiv care i-a revenit lui Sorin Moisescu a fost, însă, „adevărul despre Revoluţie". În timpul mandatului său a început instrumentarea principalelor dosare, între care şi acela al generalilor Stănculescu şi Chiţac. Apoi, când „ştafeta" a fost predată Curţii Supreme de Justiţie, Sorin Moisescu a devenit preşedintele acesteia. Una dintre ultimele cauze la care a lucrat ca membru al completului de judecată a fost cea în care s-a pronunţat condamnarea la 15 ani de deten- ţie a celor consideraţi răspunzători de masacrul de la Timişoara.

S-ar putea spune că Sorin Moisescu reprezintă un caz singular de devotament până la moarte faţă de cauza prietenului şi colegului său de şcoală, pentru care a „bifat" poate singurul rezultat concret al „Contractului cu România".