Cufundaţi până la gât în dosariadă şi în şiroaiele de mizerii care se scurg din opera fundamentală a Securităţii, aproape că uitasem de corupţie şi de lupta grea pe care o aveam de dus cu aceasta. Ba, mi s-a părut chiar că dosariada a reprezentat armistiţiul necesar ca luptătorii să-şi refacă puterile şi să se ia din nou la trântă. Noroc că de la Iaşi am primit semnalul necesar trezirii la realitate: acolo, "prefectul anului", cel mai tânăr, cel mai activ, cel mai... liberal, s-a dovedit a nu fi altceva decât un şpăgar ordinar. Din categoria celor care se perindă aproape fără întrerupere, în funcţiile-cheie ale administraţiei, de 16 ani încoace.Tânărul şi promiţătorul reprezentant al Guvernului în teritoriu n-a făcut altceva decât ce făceau şi predecesorii săi, şi ce vor face, probabil, şi cei ce-l vor urma: şi-a făcut parte din împărţirea beneficiilor ce decurg din trecătoarea deţinere a puterii. A retrocedat lui X nu ştiu câte hectare de teren? De ce să nu-şi oprească şi lui o părticică? Cât de limpede e cazul, urmează să stabilească justiţia. Dar este limpede că nu ieşea fum de unde nu se face foc. Pentru adepţii teoriei conspiraţiei, la Iaşi nu s-a întâmplat altceva decât o reglare de conturi între cele două partide-aliate: au umflat procurorii un primar democrat, nu demult? Era rândul unui prefect liberal. Scor egal! Teamă ne este că lucrurile nu stau deloc aşa. Dacă este o competiţie, aceasta nu e între partide, care să dea în gât mai mulţi reprezentanţi lacomi şi fără scrupule ai părţii alianţei. Este o competiţie generalizată, pe un model generalizat, între deţinătorii de putere în zonele cele mai sensibile ale administraţiei - nu doar retrocedări, ci toată gama de aprobări insuficient reglementate şi rămase la mâna şi bunăvoinţa unor oameni dotaţi cu toate slăbiciunile omeneşti. Aparent, reţinerea prefectului de Iaşi ar trebui să reprezinte un succes al luptei anticorupţie care, iată, nu se împiedică doar de micii funcţionari. În realitate, cazul dezvăluie proporţiile de aisberg ale fenomenului corupţiei din administraţia publică, unde eventualele "deconspirări" nu sunt rezultatul investigaţiilor autorităţilor, ci al neconcordanţelor intervenite între părţi, mai ales atunci când cel care oferă mită nu este mulţumit de calitatea prestaţiei celui care o primeşte. Este simplu să ne imaginăm câte astfel de tranzacţii se derulează ca unse, spre deplina sau parţiala satisfacţie a părţilor. Nu vreau să cad în păcatul generalizărilor pripite şi să-i jignesc pe acei funcţionari publici sau reprezentanţi ai autorităţilor care mai au şi decenţă şi probitate. Mi-e teamă însă că pentru aceştia mediul este extrem de toxic şi că, de regulă, nu reuşesc să facă prea mulţi purici printre "profesionişti"...