O discuţie desfăşurată zilele trecute la Alpha TV, în compania realizatorului unei emisiuni extrem de utile şi de echilibrate - juristul Corneliu Turianu - şi ziaristul - preşedinte al organizaţiei CIVIC MEDIA, Victor Roncea, cel care a dat semnalul "curăţeniei din presă" şi din societatea civilă, mi-a relevat căteva dintre neconcordanţele fundamentale şi inadecvările care însoţesc încă, după mai mult de şase ani, funcţionarea unei instituţii pe care ar trebui să o considerăm esenţială în demersul spre o democraţie autentică. Este vorba despre consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.      Concepută ca un for menit să scoată din circulaţie acele figuri ale vieţii publice care s-au compromis acţionând împotriva vieţii şi intereselor semenilor lor, instituţia a plecat la drum printr-un compromis compromiţător: deşi legea proaspăt ieşită spune limpede că membrii Colegiului nu pot fi foşti membri ai Partidului Comunist, partidele - cele de la Putere şi Opoziţie - au validat cu entuziasm candidaturile a cel puţin doi "comunişti" - Mircea Dinescu şi Andrei Pleşu. După o funcţionare de aproape patru ani, la relanti, Colegiul a intrat într-un nou clinci legal, odată cu noile alegeri: în aprilie anul curent, deşi acestea au generat o formulă de conducere democratică, prin vot, chiar de la vârful Guvernului au început atacuri furibunde care au ambalat o parte a "societăţii civile" (cea cu musca securistă pe căciulă) în contestarea şi anularea rezultatului. Cu binecuvântarea şefului statului, primul veghetor al Constituţiei, s-a acceptat cu naturaleţe o formulă de conducere rotativă, neprevăzută în niciun regulament şi, implicit, o diminuare a autorităţii instituţiei.     Presiunile politice generate de mizele momentului au făcut ca, în câteva dosare grele, deciziile Colegiului să se bazeze pe impresii, nu pe documente sau, mai rău, pe simpatii sau antipatii. S-au dat decizii contradictorii în cazuri identice. Mai mult, modul de lucru pune în evidenţă un sistem defectuos, oricând contestabil: faptul că aceeaşi instituţie judecă şi fondul şi recursul (contestaţiile) pune sub semnul întrebării înseşi probele de la care se pleacă, iar omiterea sistematică a argumentării, a motivării votului de către membri creează o problemă juridică pentru cei care se consideră - pe drept sau nu - afectaţi.     Nu în ultimul rând, cea mai flagrantă inadvertenţă constă în faptul că deşi aceeşi lege prevede că membrii numiţi şi aleşi ai Colegiului trebuie să beneficieze de certificate ORNISS (din care să reiasă că li se pot încredinţa secrete de stat), o bună parte dintre ei ori nu le-au dobândit, ori nu au nici o şansă să le primească. Mai mult, propria verificare la dosar - nici măcar pevăzută în textul legii de angajare - se face într-o manieră... cenaclistă, în sensul că membrii îşi frunzăresc unii altora dosarele, fără ca din această operaţiune să rezulte vreo decizie. La fel de imperfectă este legea în ceea ce priveşte "deconspirarea" unor date din cadrul investigaţiilor, ceea ce favorizează "scurgerile" de amănunte sau eventualele "acoperiri". Este notoriu cazul lui Sorin Antohi, depistat ca atare din 2002, pe care prietenii Patapievici, Dinescu, Pleşu l-au acoperit cu seninătate.     Este cert că CNSAS se află la o răscruce. Nemulţumirile răbufnite şi din interior - vezi intenţia tardivă a lui Dinescu de a demisiona - şi din exterior, unde partidele mandatare nu mai ştiu cum să oprească o hemoragie necontrolată care le ameninţă însuşi echilibrul parlamentar, impun o intervenţie.