N-au trecut decât doi ani de atunci. Ion Iliescu se apropia cu paºi mari de finele unui mandat în care reuºise sã-ºi construiascã un postament solid, printr-o limpede delimitare de acþiunile unui guvern care luase România pe cont propriu. Era o dimineaþã friguroasã de decembrie ºi, în salonul oficial de la Otopeni, începuserã sã soseascã membrii delegaþiei care urma sã se deplaseze la ultimul summit din acel an de la Bruxelles. Alegerile prezidenþiale îi dãduserã câºtig de cauzã lui Traian Bãsescu, aºa încât România urma sã fie reprezentatã de o delegaþie mixtã, cu vechiul ºi noul preºedinte ºi cu premierul în funcþie. Deja, Bãsescu anunþase cã nu va urca în aeronava oficialã, preferând sã plece cu o cursã de linie, pe cont propriu, însoþit doar de Stolojan. Toate televiziunile ºi jurnalele îºi trimiseserã reprezentanþii la salonul oficial, unde aºteptau înfriguraþi apariþia lui Ion Iliescu. Acesta a sosit cu aerul degajat pe care-l arbora de când, aflat în corzi, partidul îi reclamase solemn sã preia conducerea. ªi-a rostit textul obiºnuit în faþa presei, pânã când a venit întrebarea-cheie: de ce l-aþi graþiat pe Cozma? Într-adevãr, în acea dimineaþã se dãduse publicitãþii lotul celor vreo 40 de persoane cãrora preºedintele, conform prerogativelor sale constituþionale, le acordase graþierea. Printre ei, liderul minerilor. Preºedintele mai încercase de vreo douã ori sã-l graþieze pe Cozma, dar se opuseserã unii dintre consilieri. De data aceasta, n-a mai dorit sã þinã cont de alte pãreri. A semnat. Era reglarea sa de conturi cu istoria activã ºi pe acesta îl considera singurul rãmas în suspensie. Avea dreptul sã facã asta fãrã a da explicaþii. A urmat o veritabilã explozie, ziarele portocalii fãcând din graþiere un caz. ªi un scandal la care au marºat, voios, reprezentanþii opoziþiei de pânã atunci! Le-a urmat ecoul televiziunilor. La plecarea spre Bruxelles, scandalul era deja în floare. Mai ales cã Nãstase declarase, din senin, cã a contrasemnat decretul fãrã sã ºtie cã era ºi Cozma pe listã. În avion se aflau ministrul de Externe Geoanã ºi vreo doi sau trei consilieri. Nu ºtiu ce s-a discutat în compartimentul oficial, dar, la sosirea la Bruxelles, hotãrârea era luatã: se anuleazã decretul! Nimeni nu s-a gândit atunci cã aceastã miºcare este chiar mai pãguboasã decât prima. Clãtinându-se în faþa zidului comun fãcut de cei grijulii - abia atunci - cu soarta partidului, Iliescu a dat înapoi, comiþând cea mai gravã eroare din toatã cariera sa politicã. Aceastã eroare avea sã-l coste scump: nu doar preºedinþia partidului, ci ºi umbrele aruncate asupra a zece ani de conducere a þãrii în câteva dintre cele mai complexe ºi mai agitate etape ale tranziþiei. Eliberarea iminentã a lui Cozma reprezintã o confirmare târzie ºi aproape inutilã a unei decizii corecte pe fond. Dar luatã într-un moment nepotrivit.