Am aºa, o bãnuialã, cã “fiinþa umanã” a dlui Voicu nu va fi “decimatã” în arestul de la Rahova pentru cã iatã, dânsul s-a ºi îmbolnãvit ºi s-a internat iute în spital. Are hipertensiune arterialã, boalã de care suferã cam jumãtate dintre români, ºi starea sa nu se va îmbunãtãþi, fac pariu, pânã când nu va trece valul ãsta cu arestarea sa.
Care arestare mi se pare cu cântec. Problemele lui Voicu au deja câteva luni, de când a fost umflat pe stradã ºi dus la Parchet, pentru anchetã. Din acel moment au început sã se scurgã în presã informaþii despre caz. Mai întâi s-a fãcut inventarul celor implicaþi: judecãtorii Costiniu ºi Jipa, oamenii de afaceri Cãºuneanu ºi Locic, vreo câþiva poliþiºti. A intervenit chiar Parchetul comunicând cã lui Voicu i s-a interzis sã aibe contacte cu colegi de parlament ca Hrebenciuc sau de partid, ca Vanghelie. “Dosarul” sãu era aproape complet când – nu se ºtie cum – conþinutul interceptãrilor aflate la dosar au erupt în presã. De aici înainte practic n-au mai existat secrete în “cazul Voicu”. S-a aflat ºi cine e “cârtiþa” ( cu ce l-or fi strâns cu uºa procurorii pe Liviu Capotã, de la “Select”, de-au reuºit sã împânzeascã restaurantul cu microfoane ?)
Imaginea publicã a lui Voicu a fost fãcutã praf, nu de procurori sau de jurnaliºti, ci de el însuºi. Pentru cã din convorbirile sale eliptico – criptico – golãneºte a reieºit cu maximã acurateþe portretul unui palavragiu care însã, dincolo de palavre, ºi-a construit o solidã reþea de relaþii în toate instituþiile care-i puteau servi “clienþii“. Uneori stau ºi mã întreb cãt de mare era influenþa sa în aceste medii ºi dacã nu cumva blufa, cum fãceau cei care-þi luau banii sã-þi punã pile la examene ºi dacã treceai, rãmâneau cu banii, dacã nu, þi-i dãdeau înapoi, fãrã sã facã nimic.
Problema care se pune acum este sã fie arestat. De ce ? – mã întreb ºi nu mai înþeleg raþiunea – dacã nu cumva este vorba despre acea “raþiune“ clasicã în virtutea cãrei operau procurorii comuniºti: ce nu reuºeau sã scoatã de la tine cât erai în libertate, scoteau dupã ce te bãgau jos, la “decimare“ ( ºtie Voicu ce ºtie ). Or, dacã nu au deja ce le trebuie pentru a-l trimite în judecatã, ne îndoim cã vor mai obþine ceva, mai ales în condiþiile în care Voicu e expert în astfel de chestiuni ºi îl are alãturi pe avocatul Mateuþ, specialist în problemele corupþilor fãrã corupþie. Nu trebuie, însã, sã fii mare specialist, ca sã-þi dai seama cã dosarul e subþirel, cã în afara anecdoticii ºi a exprimãrilor colorate nu prea are substanþã – cu atât mai mult cu cât nici intervenþiile nu s-au soldat cu vreun rezultat: în ciuda mitei datã cu acte ºi TVA, Cãºuneanu a pierdut procesul, iar Locic n-a scãpat de probleme. Cazul lui Voicu începe sã atârne mai greu în zona escrocheriei ºi înºelãtoriei, decât a corupþiei.
Incult, fanfaron, vulgar ºi ºmecher, Voicu traseazã portretul robot al unei specii care s-a cocoþat pânã la vârful politicii ºi dacã e cineva de condamnat cu adevãrat, sunt cei care l-au tolerat, l-au ajutat ºi l-au suportat sã ajungã unde a ajuns. Cât despre unde mai putea sã ajungã, cu puþin “noroc“, prefer sã nici nu mã mai gândesc.