Din când în când, preºedintele Constantinescu aruncã pe piaþã câte o perlã care face carierã printre jurnaliºti. Ultima a fost aceea cu securiºtii care l-au învins ºi l-au bãtut – confesiune fãcutã farmaciºtilor þãrãniºti, dar auzitã ºi comentatã de toatã lumea.
Deunãzi, în preajma unor copii isteþi, a scãpat o alta: cã uneori are sentimentul ca stã de pazã lângã o ladã de gunoi. Adicã, în calitatea sa de preºedinte, e nevoit sã se ocupe de lucruri nefolositoare ºi urât mirositoare. Dacã mi-aduc bine aminte, domnia sa a mai trântit o chestie asemãnãtoare, când de undeva, de peste hotare, a declarat cã „i-e scârbã" de unele manifestãri politicianiste. Aceste douã declaraþii, conjugate, ne relevã o faþã mai puþin cunoscutã a locatarului de Ia Cotroceni: omul cu simþuri sensibile, copleºit de stimuli externi, de culorile, mirosurile ºi gustul a ceea ce reprezintã materia primã a meseriei sale.
Când unui politician începe sã-i fie scârbã de muncã, începe sã-i putã, e clar cã ceva nu e în regulã, cã ceva sau cineva nu se potriveºte cu altceva sau altcineva. Omul politic, asemeni mãcelarului, pielarului sau hingherului, trebuie sã se obiºnuiascã cu mediul toxic în care lucreazã. Dacã nu se obiºnuieºte, renunþã ºi se apucã de alte lucruri: predã la catedrã, scrie cãrþi, cãlãtoreºte. Desigur, e regretabil cã încã nu am reuºit sã gãsim soluþii pentru a face atmosfera din politicã mai respirabilã, mai suportabilã, dar asta þine de calitatea generalã a celor pe care mandatul popular i-a selectat, de criteriile" care s-au folosit.
Un singur lucru poate sã-i aline suferinþa ascunsã dlui preºedinte: dacã chiar i s-a fãcut lehamite, nu mai are mult de suportat. Tot ce trebuie sã facã e sã stea, cuminte, de strajã la Tomberon ºi sã reziste tentanþiei de a-i scotoci, periodic, conþinutul.
|
| Accesari:
2274
|
Adauga o opinie