Din punct de vedere oficial, în scriptele Serviciului Român de Informaþii, ultima acþiune teroristã pe teritoriul României a avut loc în august 1991 când o echipã de lichidatori sikh, venitã din India, l-a încolþit, pe bulevardul Aviatorilor, pe ambasadorul acestei þãri în România, nereuºind sã-l lichideze. Nu doar prezenþa de spirit a ambasadorului, confruntat ºi cu alte tentative de acest gen, dar ºi prezenþa pe fazã a unei echipe a Brigãzii Antiteroriste, care a reuºit sã-l lichideze pe unul dintre atentatori ºi sã captureze alþi doi, au fãcut ca sã nu se adauge o nouã victimã pe lista tragicã a celor care au trebuit sã moarã pe altarul intoleranþei ºi al urii. De atunci încoace, nimic! Brigada ºi-a vãzut liniºtitã de treburi, fiind scutitã de stressul altor evenimente de acest gen. De ce? Nu pentru cã nu s-ar fi petrecut ºi alte acþiuni pe care definiþia terorismului le acoperã cu suficientã exactitate, ci pentru cã s-a recurs la o metodã… comodã. Ca-ntr-un binecunoscut banc, cazurile au fost "trase" de pe Quinet pe Academiei ºi date în primire poliþiei! Fie cã a fost vorba despre atacuri cu bombã, fie de reglãri de conturi dintre organizaþii teroriste cu activitate ilegalã pe teritoriul þãrii noastre (în special Kurde) acþiunile de acest gen au proliferat, în special în ultimii ani, pe fondul unei politici de control ºi protecþie comode ºi pãguboase.  Pentru cã ignorarea fenomenului n-a contribuit în nici un fel la diminuarea sau anihilarea lui  Faptul cã statistica româneascã nu reþine ca acte de terorism cazuri ca cel care a spulberat motelul din Veºtem, în 1996, sau atacul cu cockteiluri Molotov de la Fundaþia Culturalã Balcanicã Turcã din 1999 (ca sã nu mai vorbim de lunga listã de kurzi ºi de turci lichidaþi prin metode clasice poate fi privit ºi ca un soi de curiozitate, dacã nu ca o elementarã lipsã de profesionalism.