Dl Meleşcanu zice că nu crede decât în sondajele plătite de ApR. E treaba domniei sale. Simpatice sau antipatice - în funcţie de cum prezintă o situaţie sau alta - sondajele constituie un indiciu de care nimeni nu-şi mai permite să nu ţină seama. Iar atunci când trei dintre cele mai serioase instituţii de gen (IMAS - CURS - Metromedia) dau împreună la iveală nişte constatări, nu mai este nimic de cârtit. Cine vrea să creadă în rezultatele BCS sau ESOP sau mai ştiu eu care institut de casă, n-are decât. O face pe riscul propriu. Ultimul sondaj, cel de care vorbeam, pare să clarifice, acum cu puţin mai mult de o lună pâna la alegeri, lucrurile. Nu să clarifice, ci să confirme trendul anterior. Trend care arată ca PDSR-ul se îndreaptă cu paşi hotărâţi spre o guvernare pe care s-ar putea să o abordeze pe cont propriu (deşi n-ar fi cea mai inspirată soluţie), în timp ce CDR 2000, adică PNŢCD, va trai emoţiile rămânerii în parlament! Un paradox unic în analele politicii, dar foarte posibil în fotbal: o echipa care câştigă campionatul, pentru ca iî următorul să retrogradeze! Artizanii acestui paradox, cu tentă dramatică, sunt şi dl Diaconescu, incapabil să se retragă şi să lase locul unui căpitan mai priceput, şi dl Opriş, un individualist exacerbat, care refuză pasele decisive de dragul de a se afla în posesia balonului, şi domnii Sârbu şi Mureşan, doi fundaşi distructivi, care vând pe rupte meciuri pe bani negri pentru zile mai albe, şi cohorta de miniştri incapabili şi certărţi, neînstare să desfăşoare un joc de pase, şi linia de mijloc parlamentară, care s-a luptat doar pentru interesele proprii, în detrimentul echipei. Pe un PNŢCD pus la păstrare în spirt se pot face studii de caz care să releveze modul în care un organism se atacă singur îndreptându-se, victorios, spre metastază. Diletantism şi înfumurare, hoţie şi obrăznicie - sunt principiile care duc partidul lui Corneliu Coposu înapoi în uitare.