Dl Botoş, Ilie, ne face cunoscut un lucru pe care-l ştiam deja: că telefoanele ne sunt ascultate. Poate nu atât de intens cât ne-a făcut să credem paranoia suspiciunilor declanşate de fostul regim. 20.000 de oameni ascultaţi în ultimii zece ani reprezintă 0,1% din populaţie. Practic, un român dintr-o mie a avut "privilegiul" de a stârni atenţia "organelor". Că din aceşti 20.000, măsura punerii telefonului sub ascultare s-a justificat doar în cazul unei treimi din cei monitorizaţi e o altă problemă şi ea poate fi acceptată ca un procent de risc. Raportul dintre cauzele în care era vorba despre cazuri de corupţie sau crimă organizată şi ascultările solicitate de serviciile speciale este, însă, net în favoarea celei de-a doua categorii: aproape 15.000 de avize de ascultare au vizat presupuse atingeri ale siguranţei naţionale, ceea ce face să te întrebi ce s-a întâmplat de-am ajuns să ne temem de spioni mai rău ca pe vremea lui Ceauşescu? Nu vreau să spun că serviciile secrete ar fi abuzat de acest procedeu, pentru că nu am dovezi în acest sens. Cert este că numărul interceptărilor a crescut spectaculos în 2002 (când s-au înregistrat 2.399 cereri de interceptare) faţă de 1992 (doar 61). Procurorul general explică această escaladare prin prisma evenimentelor din 11 septembrie 2001 şi prin temerea că putem avea surprize din partea reţelelor teroriste, temere nejustificată, din fericire.
Principala calitate a acestor informaţii smulse cu forcepsul de APADOR CH de la Parchetul General, şi doar în urma unei sentinţe judecătoreşti, este că pun în evidenţă perpetuarea unei anomalii: aceea că aceste avize continuă să fie încă apanajul uneia dintre părţile implicate în orice dispută juridică de acest fel - procuratura. Procuratura centrează cauzele şi tot ea sara la cap şi marchează de pe urma ascultărilor. Procuratura - ca parte subiectivă - poate extinde oricând măsura asupra a tot ceea ce crede ea că e suspect, de unde şi numărul mare al situaţiilor în care ascultările s-au făcut de amorul artei (sau poate nu tocmai).

De aceea, faptul că de la 1 ianuarie 2004, avizarea interceptărilor se va face doar de către instanţa de judecată, după o metodologie riguroasă, este semnul că abuzurile şi aproximaţiile vor fi mult mai puţin prezente în viaţa noastră, iar actul de justiţie mai eficient.