De câteva bune sãptãmâni de când scandalurile de tot soiul se succed unul dupã altul, o singurã voce nu se face auzitã: cea a preºedintelui Bãsescu. Cu atât mai surprinzãtoare este tãcerea sa, cu cât temele în dezbatere îi sunt mai mult decât familiare. ªi tema 'Patriciu', ºi 'grupurile de interese din jurul Guvernului', ºi 'Afacerea Mãtuºa' a rivalului sãu la preºedinþie sunt subiecte pe care altãdatã Traian Bãsescu ar fi glosat copios, aruncând sãgeþi ºi parând riposte în inimitabilu-i stil de preºedinte-jucãtor pe tot terenul. Iatã însã cã dezbaterea se face în absenþa sa. Suntem lipsiþi de plãcerea de a-i reasculta argumentele, de a ne reaminti temele favorite ºi de a-i vâna eventualele erori sau neconcordanþe. Marele mediator între puterile statului, preferã sã nu medieze conflictul Executiv-Justiþie, lãsându-i pe protagoniºti sã se descurce de capul lor. Nici mãcar iubita temã a anticorupþiei nu-i atrage atenþia, ºi Nãstase ºi DIP beneficiind din partea s a de o veritabilã prezumþie de nevinovãþie, dupã carul de acuze din campania electoralã. Dar ceea ce este cu totul ºi cu totul suspect este tãcerea prezidenþialã în materie de fuziune a celor douã partide din Alianþã. Bãsescu nu mai spune nici cã aceasta trebuie sã aibã loc, nici când ºi nici cum. Îi lasã pe Boc ºi pe Tãriceanu sã se descurce, nemaiþinând cont nici de forþarea lui Boc, nici de retractilitatea lui Tãriceanu. Dintr-o datã preºedintele se ridicã deasupra lucrurilor lumeºti ºi din turnul sãu de fildeº cotrocean aruncã sãgeþi otrãvite spre fostul mare frate de la Rãsãrit sau îi dãscãleºte pe diplomaþi sã lase baltã diplomaþia ºi sã procedeze ca el, pe principiul 'ce e-n guºã, ºi-n cãpuºã'. Nici mãcar tema care i-a fost atât de dragã ºi care l-a fãcut ca aproape sã se înfrãþeascã cu Brigitte Bardot nu-l scoate din muþenie: tragedia niponului, mort pe altarul prieteniei româno-japoneze, ºi drama maidanezilor în pericol de eutanasie re pe motiv de pericol public. Se pot da mai multe explicaþii acestei tãceri. Una ar fi cã dl Bãsescu pur ºi simplu s-a plictisit, s-a lehamisit sã tot sarã cu gura pe orice temã ºi sã încaseze dupã aia scotoalce de la presã. O alta ar fi cã presupusul atentat de la Focºani i-a reamintit brusc cât de trecãtoare e fiinþa umanã ºi care sunt adevãratele prioritãþi ale individului. Iar ultima, dintre cele pe care sunt dispus azi sã le trec în revistã, ar fi cã a început sã înveþe sã fie preºedinte. Iar abecedarul meseriei spune cã primele lucruri care trebuie adjudecate sunt tãcerea ºi observaþia atentã. Abia pe urmã comentariile. P.S. La doar câteva minute dupã ce am scris acest articol, preºedintele a vorbit. La fel ca ºi pânã acum. Concluziile mele, deci, picã!