Multă vreme am crezut că cei de la Amnesty International fac o treabă serioasă. Mai ales pe vremea când mi se părea că ei denunță cu curaj anumite stări de lucruri despre care noi nici măcar nu puteam să vorbim. Între timp am mai aflat cum stau lucrurile în domeniu și cum se desfășoară multe dintre aceste activități „independente”, dar finanțate din surse detectabile. Ca și în cazul multor ecologiști, în spatele acestor instituții se află forțe interesate ca anumite teme să capete o dezvoltare corespunzătoare. Dincolo, însă, de acest aspect, modul de lucru este, de regulă, unul care se bazează pe surse, nu neapărat autorizate..
Ca și unele ONG-uri de pe la noi, Amnesty International se bazează pe ce scrie presa. Au acolo niște băieți care, cu foarfeca sau cu mouse-ul, adună citate, știri, informații, pe care apoi le plasează, cu glazura de rigoare, în raport.
Ce-au cules – în special din presa românească – cei de la Amnesty, pentru recentul raport? Niște bazaconii: odată chestia cu „țiganca împuțită” a lui Băsescu, iar a doua oară neinspiratul banc al lui Cioroianu, cu infractorii – nu țiganii – care ar trebui duși pe undeva prin Egipt. Din aceste două anecdote, Amnesty trage concluzia că în România discriminarea se practică la cel mai înalt nivel! Nu contează că, în realitate, România este una dintre cele mai tolerante țări, iar dacă e vorba de discriminare, avem de-aface cu una în defavoarea etniei române, sfidată sistematic de eșaloanele internaționale ale romilor, și de cele naționaliste ale maghiarilor, aflați de 10 ani, concomitent, și la guvernare și în opoziție.
O altă gogoriță a raportului o constituie cea cu „închisorile” volante ale CIA. Un europarlamentar dornic să-și justifice calitatea, ne-a inclus pe o listă pe care n-a reușit niciodată să o probeze. A elaborat și el un raport plin de zvonuri și de informații confidențiale, nereușind să aducă nici cea mai mică probă concretă. În ciuda acestei situații, închisorile CIA din România sunt luate de bune în raportul Amnesty. Pe baza citării aceleiași surse. Faptul că auroritățile române au negat sistematic această suspiciune, nu-i deranjează în nici un fel pe autorii raportului. Sigur, sunt multe de reproșat, în privința atitudinii slugarnice a politicienilor noștri față de „marele frate”, dar nu poți să iei de bun un lucru de o asemenea gravitate, fără să-l susții cu documente sau nărturii credibile.
Așa încât, dați-mi voie să cred că acest raport este o făcătură menită doar să justifice banii cheltuiți cu activitatea „creativă” a unei instituții care devine tot mai parazitară.