A mai murit un român. În Afganistan. Este tributul pe care-l plãtim condiþiei noastre actuale, de þarã implicatã în sistemul organizaþional mondial.
Nu conteazã cã n-am avut vreodatã, de-a lungul istoriei, ceva de împãrþit cu Afganistanul. Suntem acolo, însã, în virtutea unor angajamente ce ne luptã în virtutea condiþiei lor de luptãtori profesioniºti. ÃŽn fiºa postului lor este inclusã ºi posibilitatea de a-ºi pierde viaþa în luptã, nu doar cea a dolarilor pe care-i încaseazã ºi din care viseazã sã-ºi facã o casã sau o maºinã. Sunt cele douã alternative ultime: o viaþã ceva mai bunã, casã pentru ei ºi familiile lor, sau o cruce ºi onorurile militare. Cu toate acestea, emoþia care ne încearcã, la nivel naþional, cu fiecare episod tragic de acest fel, este mare. Poate prea mare – fie-mi iertatã îndrãzneala. Pentru cã românii nu mor doar în Afganistan. Ei mor zilnic ºi în numãr nefires de mare acasã. Pe drumurile ºi ºoselele patriei. Este un tribut parcã de neevitat adus condiþiei de om modern, care face din automobil expresia unui mod de viaþã. Dintre milioanele de români care se urcã în fiecare dimineaþã în maºinã ºi pornesc spre destinaþiile unde au treabã, câþiva – adeseori zeci – nu se mai întorc acasã. Ei sunt descarceraþi cu dificultate din maldãrele de fiare contorsionate în care-ºi gãsesxc sfârºitul, ºi fac ultimul drum spre morgã sau spre cimitir, însoþiþi de disperarea sau de resemnarea celor pe care-i lasã în urmã. Moartea în accidentele de circulaþie este una dintre formele cele mai iraþionale ºi mai absurde prin care oamenii se despart de aceastã lume. Pentru cã accidentele nu sunt – teoretic mãcar – inevitabile. La originea fiecãrei întâmplãri stau motive de ordin subiectiv: nepricepere, grabã, asumare de riscuri, neatenþie, inconºtienþã. Nimic nu a putut dovedi cã existã accidente care trebuie sã se întâmpkle, care nu pot fi evitate. De aceea li se ºi spune aºa: accidente. Cu toate acestea, parcã nimic nu reuºeºte sã-i facã pe ce care se aºeazã zilnic la volan sã se gândeascã mai serios la consecinþele unor gesturi care-i pot omorî, sau care pot curma vieþi nevinovate. Cãci aceasta este o altã faþã a accidentului: poþi tu sã fii cât de corect, cât de atent, cât de prevenitor! Nimic nu te poate salva de consecinþele existenþei în trafic a celor pentru care aceste lucruri nu valoreazã nimic. ªi în virtutea cãrora poþi deveni, în câteva fracþiuni de secundã, criminal sau victimã nevinonatã. Stau uneori ºi mã minunez de faptul cã date fiind toate imponderabilele din acest proces – transportul pe drumurile publice – consecinþele grave sunt mult, infinit mai puþine decât cele care în mod probabilistic s-ar putea produce ºi cã însãºi funcþionarae acestui mecanism se bazeazã pe un element extrem de fragil: încrederea. ÃŽncrederea cã ceilalþi participanþi la trafic sunt atenþi, prudenþi ºi animaþi de respectul faþã de reguli. Fãrã aceastã încredere probabil cã n-am cuteza sã ieºim pe stradã.
Revin însã de unde am plecat: mi-e greu sã înþeleg de ce, în ciuda tuturor evidenþelor care aratã cã accidentele nu sunt întâmplãtoare, cã ele au cauze concrete ºi evidente, continuãm sã ignorãm factori care le-ar putea face evitabile ºi plãtim, în continuare, un tribut tot mai mare de vieþi omeneºti pe altarul zeului Automobil?
|
| Accesari:
2521
|
Adauga o opinie