NATO ºi comunitatea europeanã au hotãrât un nou embargou:
cel al produselor petroliere, cãtre Iugoslavia. Sârbii nu produc nici un strop
de petrol. Ei depind de importuri, sau, cum s-a mai întâmplat, de contrabanda
mai mult sau mai puþin oficializatã de la vecini. Fãrã petrol ºi fãrã
combinatele de prelucrare - în special cel de la Pancevo - bombardate de
aliaþi, ei sunt ca ºi morþi. La figurat. Cãci la propriu sunt de mult. Cât va
rezista Milo-ºevici în condiþiile în care nu doar tancurile sale, dar ºi
autobuzele sau tractoarele vor duce lipsã de combustibil, nu e greu de
imaginat.
Greu de imaginat este doar motivul pentru care nu s-a apelat
de ia bun început la aceastã soluþie. De ce au fost preferate bombardamentele,
aducãtoare de "pagube colaterale" (aºa numeºte purtãtorul de cuvânt,
Jamie Shea, victimele omeneºti rezultate din impreciziile tirurilor de rachete)
ºi producãtoare de pagube enorme ce se rãsfrâng în primul rând asupra oamenilor
obiºnuiþi ºi nu a nomenclaturii partidului lui Miloºevici. De ce s-a preferat
punerea contribuabililor - americani ºi de alte naþii - în situaþia de a
finanþa înlocuirea tehnicii pierdute ºi a muniþiei consumate, în valoare de
multe miliarde de dolari. ªi alte întrebãri asemenea, la care, mai mult ca
sigur nu vom primi rãspuns.
Dupã cum nu vom primi nici un rãspuns la solicitãrile
legitime de a ni se compensa pagubele pricinuite de aplicarea embargoului. N-am
vãzut un sfanþ dupã conflictul din Golf (unde am "îngropat" aproape
douã miliarde de dolari), n-am vãzut nici dupã primul embargou iugoslav (s-au
cãpãtuit câþiva contrabandiºti mai mari sau mai mici, dar statul tot în pagubã
a ieºit) ºi mi-e greu sã cred cã tocmai acum cineva se va gândi la amãrâþii de
români, cã ar trebui rãsplãtiþi pentru excesul de zel cu care salutã
comandamentele organizaþiilor din care nu fac ºi nici nu sperã sã facã parte în
curând. Aºa cã ne vom juca, resemnaþi, o datã în plus, de-a embargoul. Pe banii
noºtri.