Niciodată in istoria sa România nu a avut o datorie externă mai mare ca astăzi: peste de 67 de miliarde de euro, sumă care crește zilnic, prin jocul nemilos al dobânzilor! Ceaușescu se răsucește, probabil, în mormântul său secret, iar noi nu putem decât să ne întrebăm dacă faptul că suntem atât de îndatorați ne va face mai prețioși în ochii creditorilor decât eram atunci când acesta strânsese cureaua până la ultima gaură, pentru a profita de „independența” pe care credea că i-o conferă lipsa datoriilor.
Și, de parcă asta n-ar fi de ajuns, cu toate alarmele și declarațiile de austeritate, lefurile bugetarilor și pensiile pensionarilor continuă să crească, ajungând să coste statul român un miliard de euro pe lună, sumă pe care o economie în colaps nu o mai produce de multă vreme, dar care trebuie acoperită de undeva. Deocamdată din împrumutul de la FMI, dar acesta se va consuma destul de repede, mai ales dacă statul va trebui să plătească și unele datorii restante, somat fiind de instanțele judecătorești (banii magistraților).
În acest timp măsurile de stimulare a economiei contuinuă să fie ca și inexistente. „Prima casă” a produs multă birocrație, și a vândut doar câteva apartamente vechi. Lucrările publice în curs merg târâș- grăpiș din lipsă de fonduri – acestea ducându-se pe lefurile armatei de bugetari, devenită mai numeroasă decât cea a celor care lucrează în sectorul privat, și de la care se smulg impozitele și contribuțiile necesare alimentării bugetului.
Ce face, în acest timp, clasa politică? Se pergătește de o bătălie pe viață și pe moarte pentru funcția de președinte – cea care va asigura funcționarea mecanismelor „capitalismului bugetar”, în folosul clientelei care contribuie la cheltuielile de campanie. Sondajele nu descifrează modificări imprtante ale ponderii celor trei candidați principali (ceilalți sunt pentru decor, inclusiv Oprescu). Ce-ar mai putea schimba, în răstimpul rămas până al alegeri, raportul de forțe?
Să facem un scenariu, după cum e obiceiul: Băsescu rămâne pe locul întâi, cu toate loviturile primite în ultima vreme, mai ales de anularea vizitei în SUA. „Marele Licurici” nu pare să mai dorească să fie parte în Axa imaginată de Băsescu. Iar specialiștii spun că raportul de forțe de la „intern” poate fi influențat în mod semnificativ de semnalele externe. Or este foarte posibil ca, de pildă, până în campanie, să ajungă până la noi în vizită oficială secretarul de stat Hillary Clinton, să se întâlneasă cu Băsescu, dar să-l trateze cel puțin în mod egal pe Geoană, cu atât mai mult cu cât se zice că acesta are o relație personală cu vicepreședintele Biden și, oricum, se descurcă mai bine în plan lingvistic decât Băsescu. Ar fi un punct important în favoarea candidatului social-democrat. Deasemenea, să zicem ca prin eforturi conjugate, manageriate de consilierul Gușă, tot Geoană ar merge în săptămânile viitoare într-o vizită în Rusia, unde ar fi primit de Putin – același care nu l-a primit niciodată, cât a fost președinte, pe Băsescu, căruia i-a adresat doar o invitație formală, când a fost la București din motive de NATO, dar pe care a evitat să o finalizeze. Asta chiar ar fi lovitura care ar putea influența decisiv raportul de forțe dintre cei doi protagoniști, care de la „intern” nu mai au a se aștepta la mare lucru.
E, însă, doar un scenariu. Simple supoziții...