Semnalam într-un comentariu anterior numãrul mare de cadre didactice ajunse în funcþii cu putere de decizie politicã, fenomen controversabil în sine pentru cã - arãtam tot atunci - profesorii sunt susceptibili de a avea cea mai redusã experienþã managerialã din domeniul structurilor macroeconomice ºi macrosociale. Puneam, pe seama acestei concentrãri slaba performanþãa actului de guvernare ºi pierderea de sub control a întregii activitãþi, asemeni unei clase care reacþioneazã violent ºi variat la lipsa de autoritate a dirigintelui.
Astãzi aº vrea sã adaug altceva. Ceva ce þine de aceastã vacanþã prelungitã (dintr-un an ºcolar în care vacanþele sunt deja mai numeroase decât zilele de ºcolarizare) care nu mai bucurã, pe nimeni. Ba chiar îi îngrijoreazã pe cei pe care finele acestor cursuri ii va pune în faþa unor examene majore: capacitatea, bacalaureatul, admiterea. Aceºtia simt cum o datã cu zilele, materia le fuge de sub picioare, pentru cã oricât de silitori ar fi ei ºi de dornici de muncã profesorii, recuperarea materiei va pune probleme deja insurmontabile.
Prelungirea acestei stãri se datoreazã, în primul rând, incapacitãþii cronice a dascãlilor ajunºi în funcþii înalte, de a mai comunica cu cei rãmaºi la catedrã. Pentru cã despre asta este vorba în primul rând. ªi dl Constantinescu (profesor de geologie) ºi Radu Vasile (profesor de istoria economiei) ºi Andrei Marga (rector ºi ex-ministru) ºi Petre Roman ºi Adrian Nãstase ºi Radu Sârbu - cu toþii cadre universitare – par a fi uitat de unde au plecat. ªi par convinºi de faptul ca nu se vor mai întoarce niciodatã acolo.
Sigur, bugetul e sãrac ºi bietul domn Isãrescu nu mai ºtie cum sã cârpeascã "anteriul lui Arvinte". Economia merge prost. Viaþa este tot mai grea. Dar dacã vom accepta sã anulãm investiþia în viitor pe care o reprezintã educaþia, vom face economie la tãrâþe ºi ne vom merita soarta de viitoare slugi ale celor care ºi-au permis sã sacrifice alte lucruri ºi sã înveþe, pentru a le deveni stãpâni.