ÃŽn sfârºit, mi s-a luat o piatrã de pe inimã. Domnului Daniel Morar i s-a prelungit mandatul în fruntea DNA cu încã trei ani. A contat în aceastã decizie faptul cã el însuºi ºi-a exprimat dorinþa de a rãmâne în funcþie – dupã cum ne-a explicat doamna Codruþa, baschetbalista, dar ºi târzia luminare a ministrului bucãlat, cel care în doar ºase luni a izbutit sã converteascã rezervele exprimate atunci când, ca liberal ce era, a vrut sã-l schimbe pe Morar cu consiliera sa, în argumente în favoarea menþinerii postolului anticorupþiei în scaunul sãu din noua sa perspectivã independentã.
Dl Morar este un personaj interesant. Nu ºtiu cu ce a reuºit domnia sa sã-i farmece pe cei de la Bruxelles de-au vãzut ãºtia în el unica garanþie a reformãrii justiþiei. Mai mult decât atât în oricare alt caz – pânã nici Monica Macovei, susþinutã de amicul sãu Frattini, nu a beneficiat de un asemenea suport – Daniel Morar a devenit pentru funcþionarii comunitari o emblemã. Presiunile care s-au fãcut asupra autoritãþilor în favoarea sa nu au corespondent. Dupã cum nu are corespondent nici modul de-a dreptul insolent în care Comisia Europeanã a pus la zid – fãrã prea multe argumente – însuºi Parlementul României, care nu are niciun fel de subordonare faþã de Bruxelles. Parlamentarii români, foºti ºi actuali, au fost traºi de urechi ca la ºcoalã pentru îndrãzneala de a nu fi rãspuns cu promptitudine indicaþiilor preþioase venite de sus. Mai grav este cã reprezentanþii României n-au avut altã reacþie decât de a-ºi pleca capul ºi de a-ºi turna cenuºa în creºtet, reeditând un model de comportament pe care-l credeam îngropat odatã cu Cominternul.
Ultimul raport al Comisiei este unul critic. Pe bunã dreptate. Nimeni nu poate ºti mai bine ca noi cât de nereformatã e justiþia, ce pãcate are ºi cât de grav afecteazã aceastã situaþie fundamentele democraþiei ºi încrederea în statul de drept. Comisia reduce însã nereformarea la un simplu element de decor: disputa juridicã dintre Parlament ºi Parchet. Disputã în care intervin o serie de elemente ce þin, efectiv, de modelul actual jurisdicþional ºi de un proces obligatoriu. ÃŽn viziunea europeanã nereformarea justiþiei se reduce la urmãtoarea schemã: DNA-ul vrea sã înfunde un înalt demnitar – Nãstase, iar Parlamentul nu voteazã în favoarea ridicãrii imunitãþii sale ºi a posibilitãþii de a fi trimis în instanþã! Iatã, însã, cã Nãstase a cerut chiar el acest lucru. Sunt foarte curios pe unde va scoate dl Morar cãmaºa dacã instanþa va constata cã Nãstase nu este vinovat de ceea ce i se imputã, sau cã dosarele sale au fost prost fãcute (cum s-a întîmplat de atâtea ori!)? Cum va justifica apostolul anticorupþiei timpul pierdut ºi banii cheltuiþi pentru o þintã falsã sau nesigurã, în timp ce în jurul sãu corupþia de toate felurile îºi face de cap într-un mod nemaiîntâlnit, poate, în istoria noastrã?
Comisia Europeanã are dreptate, pe fond. Cu o precizare: nu atât justiþia este nereformatã, cât cei care o servesc. Oamenii! Dacã nu sunt dintre cei care au moºtenit ºi au continuat metodele „justiþiie socialiste”, implantându-le pânã în mecanismele de funcþionare ale CSM-ului, sunt dintre cei formaþi la ºcoala „justiþiei de piaþã”, în care dreptatea este pusã pe tarabã ºi livratã celui care dã mai mult. Atâta timp cât nu vor funcþiona criterii clare de selecþie ºi de promovare a magistraþilor, atâta timp cât cinstea ºi corectitudinea nu se vor împleti firesc cu competenþa profesionalã, nu vom avea nici justiþie reformatã ºi nici justiþiari adevãraþi. Nu de paradã...
|
| Accesari:
3046
|
Adauga o opinie