Nu sufăr de mania persecuţiei, dar ceea ce s-a întâmplat până acum, cu regularitate, mă face să cred că dacă eram noi în situaţia bulgarilor, tămbălăul ar fi fost mult mai mare, iar momentul Praga pus sub semnul întrebării. Este vorba, bineînţeles, despre filiera de aprovizionare cu arme a Irakului de către câteva firme bulgăreşti în căutare disperată de clienţi. Sigur, când spui "arme", te gândeşti imediat, dacă nu la rachete sau tunuri, măcar la nişte AKM-uri. Ceea ce au trimis bulgarii irakienilor sunt arme doar printr-un artificiu de stil: sunt, de fapt, anvelope pentru anumite modele de vehicule militare. Dar când acele vehicule vor împrăştia moartea în jur, artificiul devine perfect justificat. Aşadar, câteva firme bulgăreşti vând, pe o filieră întortocheată, nişte anvelope care ajung la Saddam Hussein. Afacerea e deconspirată de către serviciile secrete americane şi israeliene. Când ajunge la urechile autorităţilor bulgare, aceştia se fac foc şi pară şi-i dau afară imediat pe directorii firmelor respective. Şi, apoi, cer scuze NATO pentru nefericita întâmplare, scuze pe care NATO le primeşte şi-i mângâie pe cap părinteşte: altădată să nu se mai întâmple! Altădată nici nu se mai poate întâmpla.  Dacă intră, săptămâna viitoare în NATO, bulgarii nu vor mai putea să vândă nici măcar un ventil fără permisiunea alianţei. Vor produce pe stoc, fără să se mai complice cu desfacerea. Nu este o simplă impresie că Bulgaria este copilul favorit al NATO. Ea a fost întotdeauna mai bine văzută decât noi, pentru că a ştiut să intre mai bine pe sub pielea alianţei. A fost întotdeauna mai disponibilă la orice solicitare şi a beneficiat, în acest fel, de circumstanţe atenuante oridecâteori a făcut-o de oaie. Ca în cazul de faţă. Caz în care cred că dacă am fi fost noi în cauză, lucrurile ar fi fost mult mai complicate şi n-am nici o îndoială că voiajul nostru la Praga ar fi fost pus sub semnul întrebării. Din fericire, au fost ei şi nu noi...