Nu sufăr de mania persecuției, dar ceea ce s-a întâmplat până acum, cu regularitate, mă face să cred că dacă eram noi în situația bulgarilor, tămbălăul ar fi fost mult mai mare, iar momentul Praga pus sub semnul întrebării. Este vorba, bineînțeles, despre filiera de aprovizionare cu arme a Irakului de către câteva firme bulgărești în căutare disperată de clienți. Sigur, când spui "arme", te gândești imediat, dacă nu la rachete sau tunuri, măcar la niște AKM-uri. Ceea ce au trimis bulgarii irakienilor sunt arme doar printr-un artificiu de stil: sunt, de fapt, anvelope pentru anumite modele de vehicule militare. Dar când acele vehicule vor împrăștia moartea în jur, artificiul devine perfect justificat. Așadar, câteva firme bulgărești vând, pe o filieră întortocheată, niște anvelope care ajung la Saddam Hussein. Afacerea e deconspirată de către serviciile secrete americane și israeliene. Când ajunge la urechile autorităților bulgare, aceștia se fac foc și pară și-i dau afară imediat pe directorii firmelor respective. Și, apoi, cer scuze NATO pentru nefericita întâmplare, scuze pe care NATO le primește și-i mângâie pe cap părintește: altădată să nu se mai întâmple! Altădată nici nu se mai poate întâmpla. Dacă intră, săptămâna viitoare în NATO, bulgarii nu vor mai putea să vândă nici măcar un ventil fără permisiunea alianței. Vor produce pe stoc, fără să se mai complice cu desfacerea. Nu este o simplă impresie că Bulgaria este copilul favorit al NATO. Ea a fost întotdeauna mai bine văzută decât noi, pentru că a știut să intre mai bine pe sub pielea alianței. A fost întotdeauna mai disponibilă la orice solicitare și a beneficiat, în acest fel, de circumstanțe atenuante oridecâteori a făcut-o de oaie. Ca în cazul de față. Caz în care cred că dacă am fi fost noi în cauză, lucrurile ar fi fost mult mai complicate și n-am nici o îndoială că voiajul nostru la Praga ar fi fost pus sub semnul întrebării. Din fericire, au fost ei și nu noi... |