Atât timp cât suntem În putere ºi cei din jurul nostru nu au probleme, suntem tentaÞi sã ne Închipuim cã totul merge bine pe lumea aceasta ºi cã putem ridica la rangul de catastrofe micile necazuri cotidiene, În jurul cãrora Þesem pânza deasã a resentimentelor, a invidiei, a intransigenÞei. Abia când soarta loveºte nemilos, cu adevãrat, ne dãm seama de micimea tribulaÞiilor noastre ºi de lipsa lor de mizã În faÞa a ceea ce Înseamnã, de fapt, suferinÞã. Existã, alãturi de noi, dar atât de rar vãzutã, o lume a disperãrii ºi a resemnãrii, În care cei desemnaÞi de mâna grea a destinului κi urmeazã calea cãtre o Golgotã pavatã cu bunele dar firavele intenÞii ale celor care ar avea sã aline durerea. Este lumea spitalelor unde domneºte, deopotrivã devotamentul ºi indiferenÞa, profesionalismul ºi superficialitatea, altruismul ºi meschinãria. O lume În care bolnavii dau totul ºi primesc ce se poate, o lume În care, pentru nu puÞini dintre ei, lipsurile ºi aproximaÞiile adaugã pãtimiri inutile. Vã puteÞi imagina faptul cã În majoritatea spitalelor nu veÞi gãsi banalele cãrucioare cu care cei lipsiÞi de putere sã poatã parcurge interminabilele coridoare ale aºezãmintelor noastre spitaliceºti, vechi ºi nefuncÞionale, ºi cã oamenii se târãsc, cum pot, Între un cabinet ºi altul, Între un serviciu si altul ? Vã imaginaÞi cã nu existã brancarde si cã brancardierii au cam dispãrut din nomenclatoarele medicale? În acest fel oamenii κi exercitã din plin ºi cu maximã eficienÞã un drept necuprins În carta fundamentalã a drepturilor omului: dreptul la suferinÞã. La suferinÞa inutilã.