45 de ani l-au aºteptat românii pe preºedintele Bush ºi iatã-l cã acum, când nu mai foloseºte la nimic, ne va ferici cu înalta sa prezenþã, alãturi de doamna Barbara. Probabil cã în sejurul bucureºtean se va întâlni ºi cu preºedintele lliescu, la Cotroceni. Va fi a doua lor întâlnire, dacã este sã caracterizãm astfel slalomul pe care fostul ambasador Munteanu l-a fãcut cu preºedintele nostru prin holul palatului ONU, în 1990, pentru a putea da nas în nas cu cel american si a se bifa astfel un contact la nivel înalt. Unicul, pentru cã un altul a fost refuzat cu obstinaþie de ºeful executh/ului american, acelaºi care în primãvara lui '90, prin Departamentul de Stat, oferea "azil politic" membrilor familiei Ceauºescu, hãituiþi de regimul de la Bucureºti. A fost, de altfel, prelungirea fireascã a unei poziþii oficiale americane care-ºi fãcea sistematic interesele prin intermediul dictatorului pe care unii dintre colegii diui Bush l-au onorat în mod deosebit, la Bucureºti (Nixon) ºi la Washington (Carter).
Bush n-a gãsit de cuviinþã, cât a fost la Casa Albã, sã dea vreun semnal poporului pe care marele Roosevelt împreunã cu marele Churchill l-au lãsat, cu cinism, de izbeliºte, la mâna prietenului lor Stalin, ºi care trãise în tot acest timp cu speranþa cã odatã ºi odatã vor veni americanii.
Vine acum, într-un show de 100 000 dolari plãtiþi cu generozitate de un sponsor dornic sã-ºi treacã pe blazonul comercial ºi însemnele unui preºedinte. Fost. Dl Bush ºi doamna Barbara vin, deci , la Bucureºti. Prea târziu ºi cam degeaba. |