După cel dl Iliescu a ajuns să trăiască clipa în care să fie votat de către toţi cei care i-au cerut vreme de vreo şase ani demisia, iată că şi aceştia au acum revanşa demisiei d-lui Iliescu. Nu din funcţia de preşedinte al ţării. Doar din aceea de preşedinte al partidului. Al PDSR. Dl Iliescu n-a fost preşedinte al partidului decât patru ani. Cei în care PDSR-ul s-a aflat în opoziţie. În ceilalţi şase n-a putut, pentru că era preşedinte în exerciţiu şi partidul FDSN-PDSR s-a înfiinţat abia pe la începutul lui '92. Nici la FSN n-a fost preşedinte decât vreo câteva luni. Ce semnificaţie are, acum, demisia domniei sale dintr-o funcţie în care a condus partidul de la procentajul pe care acesta l-a obţinut în '96, la aproape dublul său, şi prin aceasta la putere? O putere mai mare ca niciodată. Pentru că, să nu uităm, FSN-ului ultramajoritar din '90 nu i-a trebuit prea mult pentru a se rupe sub presiunea vrajbelor interne. Ce semnificaţie are, deci, demisia de acum a domnului Iliescu? Ea înseamnă, în fapt, o despărţire definitivă de partid. Timp de patru ani, diriguitorii PDSR vor avea tot timpul să concentreze puterea în mâinile lor fără a mai lăsa "echipei Iliescu" vreo şansă la sorocul lui 2004, când pentru preşedinţie se vor bate oameni noi. Rivalitatea traditţonală dintre staff-urile din Dealul Cotrocenilor şi din Valea Victoriei, dă de pe acum semne de acutizare, după frecuşurile tăcute din timpul campaniei electorale. Potrivit firii sale, dl Iliescu se va feri să intervină în treburile Executivului, punând în opera o separaţie a puterilor în stat conformă cu prevederile constituţionale, aşa cum nu s-a întâmplat în nici unul dintre mandatele precedente, când existau certe mobiluri de continuitate. Dl Iliescu îşi va duce la îndeplinire mandatul încheind odată cu acesta şi o epocă politică - aceea a inconsecvenţelor şi a interferenţelor generate de multipolaritatea politică. Din acest punct de vedere 2004 va prezenta un peisaj substanţial diferit de cel de astăzi.