Din când în când câte un gazetar mai naiv nu-şi poate stăpâni surprinderea când află că nu ştiu care parlamentar sau consilier, sau alt slujbaş pe la stat se tocmeşte cu APAPS-ul pentru a achiziţiona în nume propriu, ca persoană fizică, o fabrică, sau o mină, sau mai ştiu eu ce alt obiectiv care altădată era fala economiei naţionale. Atunci când se dau explicaţii, acestea sunt de genul: am vândut o casă, sau două jeep-uri; mi-au dat bani părinţii; am câştigat la cazino; sau 'nu e treaba dvs.!' Explicaţiile, după părerea mea, sunt două: prima - declaraţiile de avere sunt, de regulă, mincinoase, sau ceea ce deţine omul în  cauză este trecut, de formă, pe numele altor membri de familie, el continuând să se ocupe activ de afaceri.  A doua - persoana în cauză este paravanul altor oameni cu bani.  El deschide 'uşile' diferitelor licitaţii, impresionează şi impulsionează comisiile şi, la finalul fericit îşi încasează comisionul. Prima situaţie se referă la oamenii de afaceri care, pentru mai multă siguranţă şi pentru promovarea afacerilor, contribuie la campania electorală a partidelor în schimbul unui fotoliu de parlamentar. Cea de-a doua se referă la politicieni, să le zicem aşa de profesie, care cel puţin din '90 încoace nu au o altă sursă legală de venit decât salariul primit de la stat.  Este uşor de observat că, doar cu foarte mici excepţii, aceşti funcţionari de rang înalt trăiesc mult peste posibilităţile lor.  Chiar premierul Năstase, nu demult, scăpa un porumbel din gură referindu-se la salariile 'mici' ale miniştrilor, dând de înţeles că nimeni nu prea trăieşte din acestea.  Concluzia, logică, dar nu şi morală, este că sistemul funcţionează în aşa fel încât o serie întreagă de privilegii neimpozitabile şi de foloase nu prea cuvenite se abat, în diverse modalităţi, asupra bieţilor bugetari, dintre care unii ajung mari capitalişti pe această scurtătură.