Nu-mi luaţi în nume de rău faptul că la cinci zile de le eveniment mă întorc încă o dată cu faţa spre noaptea dintre ani. Dacă preţ de două decenii ne-am format reflexul de a urmări cu stoicism discursurile tot mai lungi şi mai cuprinzătoare ale lui Ceauşescu, cel care ne făcea să ne stea sarmaua în gât vorbindu-ne despre marile succese internaţionale ale României, după '89 unul dintre primele obiceiuri scoase din uz a fost discursul prezidenţial. În '89, neavând încă preşedinte constituţional am fost scutiţi de supliciu. După ce-am avut preşedinte, discursurile s-au realuat, dar mult mai scurte şi mai dense. Primul a fost pe la nouă şi jumătate seara. Apoi, pe măsură ce au trecut anii, au urcat şi discursurile spre ora 11, iar printre cei invocaţi a ajuta poporul român în nobila sa misiune de integrare atlantică şi europeană a fost chiar Cel de Sus. L-au pomenit şi liber-cugetătorul Iliescu, şi prietenul călugărului Vasile, Constantinescu, în momentele festiv e care încheiau, pe ecranele televiziunilor amatoare de a le retransmite, anul şi deschideau poarta către cel care urma. Năvalnicul Traian Băsescu, preşedintele-jucător, a intuit din prima unde poate să joace altfel şi altceva decât predecesorii săi. În euforia neaşteptatei câştigări a alegerilor prezidenţiale, urmată şi de 'forţarea' celor legislative, Băsescu a dat pur şi simplu buzna în Piaţa Universităţii, unde suporterii portocalii sărbătoreau promisiunea traiului bun din sloganurile electorale. Într-un impuls care se va dovedi pe placul mulţimii prezente, proaspătul preşedinte a înşfăcat o sticlă de şampanie şi a sorbit cu sete din ea, făcând asistenţa să intre în delir. Ca să devină tradiţie, momentului i-a fost suficientă repetiţia. De data asta pragmatic, pe fondul unor pregătiri atente, Băsescu a revenit la locul faptei. Gestul de-acum istoric a fost precedat de o festivitate fără noimă: decorarea, la miezul nopţii, a unui medic palestinian şi a un ui militar remarcat în intervenţiile de la inundaţii. Ce semnificaţie trebuiau să aibă persoanele şi performanţele lor, numai Băsescu ştie. Putem cel mult, să ne dăm cu presupusul: poate că a fost vorba de recâştigarea încrederii rezidenţilor arabi, vânaţi intens în ultima vreme pe motiv de evaziuni fiscale, prin recompensarea unuia dintre puţinii care nu se ocupă de afaceri! Sau îmbunarea militarilor, hăituiţi toată vara şi toamna prin zonele sinistrate şi uitaţi la avansări. Cine ştie. Am însă aşa, o bănuială, că la Revelionul de la anu', Băsescu va umple scena cu eroi de toate soiurile şi va da decoraţii la tot cartierul. Iar din 2008, orice decernare de distincţii se va face musai de Revelion! Care va deveni şi el tot mai portocaliu.