În timp ce pe la Bruxelles şi Strasbourg se trag deja sforile pentru obţinerea unor poziţii cât mai avantajoase în noile structuri ale Comisiei Europene, la Bucureşti domneşte liniştea. Mai dă, din când în când, ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, deşteptarea, dar lumea este atât de ocupată cu criza şi prezidenţialele că nimeni nu mai are chef să se gândească şi la propunerea românească pentru funcţia de comisar european. Şi n-ar fi exclus să păţim ce-am păţit data trecută. Mai întâi am propus unul (pe Vosganian) care avea ceva probleme şi nu se bucura de sprijinul preşedintelui, pe care a trebuit să-l retragem în ultimul moment cu coada între picioare şi să propunem la repezeală ce aveam la îndemână: un fost ministru adjunct pe al Integrarea Europeană, persoană fără anvergură politică şi care, în consecinţă, a primit o ciosvârtă din ceea ce s-a putut rupe de la un alt comisariat. Şi aşa a ajuns dl Orban (celălalt) şef peste translatorii de la Bruxelles, că alte îndatoriri n-a prea avut.

Văd că acum se vorbeşte despre dl Cioloş, fostul ministru al Agriculturii, în contextul în care ar exista un soi de agrement între noi şi francezi ca să primim acest portofoliu prin care Sarkozy şi ai lui să-şi facă jocurile. Dl Cioloş a fost ministru al Agriculturii, după accidentul lui Remeş cu caltaboşii, dar nu a fost şi nu este un politician. Domnia sa este un tehnician onest. La Bruxelles însă e plin de tehnicieni. Ceea ce lipseşte sunt politicienii, capabili să înţealeagă mecanismele şi formulele de rezolvare. După modesta mea părere, un singur om se potriveşte acestei funcţii. Este actualul ministru pentru Afaceri Europene, un portofoliu creat „pe picior”, la formarea noului guvern şi ale cărui atribuţii sunt încă confuze datorită încurcăturilor legislative. Dl Puşcaş este tipul de persoană care nu se încadrează în nici un fel în portretul-robot al politicianului. Al politicianului român, care înainte de toate este un politicianist. Posesor al unei culturi solide, om integru şi de caracter, determinat în oricare dintre acţiunile sale de obţinerea unor rezultate palpabile, nedornic de a se afla în bătaia reflectoarelor şi neimplicat, vreodată, într-un scandal cât de mic, domnia sa poate să apară de-a dreptul neinteresant, după standardele care s-au instalat pe malurile Dâmboviţei. Ba, prin efectele pe care le-ar putea genera, devine de-a dreptul nociv, riscând să destabilizeze un sistem proptit pe cu totul alte valori decât cele pe care le respectă dânsul. Ce este de făcut cu o astfel de persoană? Părerea mea este că trebuie să scăpăm cât mai degrabă de ea. Cum? Trimiţându-l pe dl Puşcaş la... Bruxelles! Lăsând gluma la o parte: acţiunea sa de negociator al integrării europene a României a fost atât de laborioasă şi de eficientă încât chiar şi proaspătul preşedinte Băsescu l-ar fi dorit în echipa sa, în 2005. S-a opus, însă, partidul! Ar fi fost echivalent cu o trădare a nobilelor idealuri social-democrate în faţa banalului interes naţional. Nu m-ar mira ca figura să se repete, poate dintr-o altă perspectivă partinică. Dar, repet, nu cred că altcineva ar putea fi mai potrivit pentru o funcţie ce ne poate oferi şansa istorică de a reveni în atenţia continentului şi prin valoarea oamenilor pe care-i promovăm.