Zilele trecute, recepția oferită de o celebră firmă de
calculatoare a fost surprinzător de populată cu VIP-uri mai puțin obișnuite
pentru această zonă: oameni de teatru, televiziune, diriguitori și campioni
sportivi. Printre ei, dealerii și beneficiarii de tehnică computerizată făceau
figură de minoritari. Evident, atenția participanților s-a împărțit între Ion
Tiriac si Cristian Țopescu, între Cornel Todea și Titus Munteanu - ca să-i
pomenesc doar pe câțiva dintre cei prezenți. Enigma acestor prezențe a fost
dezlegată de alocuțiunea lui Victor Macri, care l-a prezentat publicului pe
managerul zonei europene a celebrului trust Compaq, un tenace susținător al
culturii și sportului românesc, către care s-au îndreptat, cu regularitate în
ultimii ani, o parte dintre beneficiile realizate.
Pentru noi, cei obișnuiți de o viață cu ideea că în spatele
culturii și sportului nu poate sta altcineva decât atotputernicul stat, poate
să fie dacă nu o surpriză, un fapt mai puțin obișnuit. Pentru că ideea
susținerii din resurse private a unor activități tradițional bugetare nu și-a
făcut încă loc în mintea noastră de oameni acomodați cu sărăcia. Atât de
acomodați încât nici măcar legislatorii noștri nu s-au putut obișnui cu ideea
alternativei: prevederile în vigoare, emise de contabili cu capete pătrate nu
stimulează în nici un fel (sau în prea mică măsură) pe cei care vor și pot să
susțină direct viața spirituală a tării.
Modelul națiunilor avansate arată că ponderea cheltuielilor
din acest domeniu vine din sectorul privat. E drept, asta se întâmplă în economiile
sănătoase, guvernate de luciditate legislativă. Nu e cazul economiei noastre.
Până când ceva se va schimba cu adevărat • iar schimbarea nu poate veni decât
de la modul de abordare a fenomenului -ceea ce face Compaq va rămâne o excepție
cu rezonanțe exotice și ne va face să ne întrebăm, în dulcele stil clasic,
ce-are a face cultura cu ... Prefectura! Că de acolo vin sau ar trebui să vină
banii. Puțini.